Reţeaua de formatori

Reţeaua de formatori include personalul didactic al Institutului.

Din reţeaua de formatori pot face parte judecători, procurori, executori judecătoreşti, grefieri, avocaţi, notari şi alte persoane care contribuie la înfăptuirea justiţiei, inclusiv cadre didactice din învăţămîntul universitar care au o vechime în muncă de cel puţin 5 ani, cunosc limba de stat, au o reputaţie profesională ireproşabilă.

Formatorii INJ efectuează formarea iniţială şi formarea continuă, totodată urmează cursuri de formare formatori.

Completarea Reţelei formatorilor se face în bază de concurs, organizat de către Consiliul INJ în conformitate cu Regulamentul cu privire la suplinirea posturilor didactice şi remunerarea muncii, din 06.06.2007.

Reţeaua de formatori se constituie prin hotărîri ale Consiliului INJ.

Personalul didactic poate activa în cadrul Institutului în calitate de:

  •  formator titular;
  •  formator prin cumul;
  •  formator ocazional.

Personalul didactic poate:

  • participa la soluţionarea problemelor ce ţin de activitatea de instruire şi cercetare a INJ;
  • beneficia, în scopul realizării sarcinilor didactice şi ştiinţifice şi cel al perfecţionării profesionale, de fondurile de carte, de sălile de curs, de mijloacele  tehnice şi de laboratoare;
  • participa la lucrările conferinţelor, simpozioanelor, congreselor şi seminarelor naţionale şi internaţionale;
  • elabora programe didactice, forme şi metode de predare, manuale şi materiale didactice pe care le consideră adecvate pentru realizarea standardelor educaţionale;
  • participa la elaborarea planurilor şi programelor de învăţămînt, manualelor, lucrărilor metodice şi poate efectua cercetări ştiinţifice.

 Personalul didactic trebuie:

  • să respecte normele şi instrucţiunile referitoare la desfăşurarea activităţii didactice;
  • să participe la elaborarea şi perfecţionarea planurilor şi programelor de studii, la elaborarea de manuale şi lucrări metodice;
  • să asigure desfăşurarea la un nivel înalt a activităţilor organizatorice, a procesului instructiv şi a activităţilor didactico-metodice şi de cercetare ştiinţifică;
  • să-şi ridice sistematic calificarea profesională, să-şi îmbogăţească cunoştinţele teoretice şi să-şi dezvolte aptitudinile practice, să-şi perfecţioneze măiestria managerială şi didactică;
  • să fie imparţiali şi obiectivi în procesul de evaluare a cunoştinţelor audienţilor;
  • să efectueze studii ştiinţifice şi să implementeze rezultatele acestora în procesul de formare iniţială sau, după caz, continuă.