Insolvabilitatea în atenția judecătorilor și administratorilor autorizați

08. 02. 2016
 
Pe 5 februarie curent, Institutul Național al Justiției a organizat cursul de formare continuă cu genericul ,,Participanții la procesul de insolvabilitate. Modul de formulare a împuternicirilor, competențe, drepturi și obligații: debitorul, creditorii, organele creditorilor, administratorul autorizat, instanța de judecată, alte organe de stat autorizate”.
 
Beneficiarii trainingului au fost instruiți de către formatorii INJ Nicolae Craiu, judecător la Curtea de Apel Chișinău, și Irina Selevestru, administrator autorizat.
 
Seminarul, destinat judecătorilor de la curțile de apel și administratorilor autorizați, a avut drept obiective determinarea modului de numire, de desemnare și identificare a participanților la procedura insolvabilității; identificarea drepturilor și obligațiilor acestora; stabilirea modulului de formare a împuternicirilor.
 
Pe parcursul instruirii au fost abordate subiecte ce țin de responsabilitățile și obligațiile debitorului, creditorului și comitetului creditorilor, despre adunarea creditorilor, administratorul insolvabilității și instanța de insolvabilitate.
 
Formatorii seminarului au propus mai multe soluții care au facilitat înțelegerea procedurii judiciare prin delimitarea subiecților de drept ai procedurii insolvabilității și atribuțiile acestora.
 
Seminarul se înscrie în Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pe anii 2011-2016.