La Odesa a avut loc masa rotundă regională „Cooperare transfrontalieră: probleme și soluții”

03. 10. 2017

În zilele de 28 și 29 septembrie curent, la Odesa, Ucraina, a avut loc ediția a doua a mesei rotunde la nivel regional „Cooperare transfrontalieră: probleme și soluții”.

La eveniment au participat experți în domeniu și reprezentanți ai autorităților de resort din Ucraina, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, România și Turcia. Institutul Național al Justiției a fost reprezentat de Dumitru Obadă, formator INJ, procuror detașat. Din delegația țării noastre au mai făcut parte procurorii Oleg Afanasii, șeful Secției controlul activității speciale de investigații și asigurarea regimului secret a Procuraturii Generale, Vasile Stoinov, adjunctul Procurorului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Ruslan Lungu, procuror-șef al Procuraturii Bender, și Eugeniu Rurac de la Procuratura Anticorupție.

Tema propusă spre dezbatere a urmărit analiza problemelor actuale privind cooperarea transfrontalieră în bazinul Mării Negre și identificarea celor mai bune soluții de tratare a acestora pentru a diminua aspectele negative existente. Timp de două zile, s-a discutat despre securitatea și apărarea în regiune; combaterea terorismului; prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, a traficului de fiinţe umane și a organelor/țesuturilor pentru transplant, a contrabandei și a traficului ilegal de droguri etc.

La finalul mesei rotunde s-au purtat discuții privind oportunități viitoare de colaborare pe segmentul prevenirii și combaterii infracționalității din regiune.

Evenimentul a fost organizat de Procuratura Militară, Procuratura Generală și Academia Națională a Procuraturii din Ucraina.