October 2013

11. 10. 2013

La 10 octombrie curent a avut loc cursul de instruire „Medierea în domeniul proprietăţii intelectuale”, organizat de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), în cooperare cu Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), Ministerul Justiţiei şi Institutul Naţional al Justiţiei.

09. 10. 2013

În data de 10 octombrie, ora 18.00, în incinta Bibliotecii Publice de Drept din Chișinău (str. Armeneasca nr. 42, tel. 275 278; 27 53 93) va avea loc prezentarea Programului Professional Fellows (Programul de Stagiere într-o Instituţie de Drept din SUA) administrat de către Consiliile Americane pentru Învăţămînt Internaţional din Moldova

09. 10. 2013

Ţinând cont de frecventele litigii care apar în domeniul protecţiei consumatorului, a devenit mult mai actuală iniţierea la acest capitol a judecătorilor şi procurorilor. Anume „Particularităţile soluţionării litigiilor ce ţin de domeniul protecţiei consumatorilor” a fost genericul seminarului desfăşurat astăzi la Institutul Naţional al Justiţiei.

07. 10. 2013

Pe 3 şi 4 octombrie, la Institutul Naţional al Jusţiţiei s-a desfăşurat seminarul „Standarde internaţionale, noţiuni cheie pentru implementarea eficientă a Legii privind asigurarea egalităţii. Exemple din jurisprudenţa comparată”. Instruirea în domeniul antidiscriminării, realizată în cooperare cu Baroul Avocaţilor Americani / Iniţiativa pentru Supremaţia Legii în Moldova (ABA/ROLI) în cadrul programului „Parteneriatul Naţional pentru Egalitate”, a fost organizată pentru judecători şi procurori.

01. 10. 2013

Astăzi, 1 octombrie, Institutul Naţional al Justiţiei marchează cea de-a VII-a festivitate dedicată lansării unui nou curs de instruire iniţială a candidaţilor la studii pentru funcţiile de judecător şi procuror.

01. 10. 2013

Pentru audienţii Institutului Naţional al Justiţiei care au susţinut admiterea în 2013