June 2016

10. 06. 2016

După actul de caritate din perioada sărbătorilor pascale făcut la Gimnaziul-internat nr.3 din capitală, audienții de la formare inițială, viitori judecători și procurori, și angajații Institutului Național al Justiției au decis ca de Ziua copiilor să acorde ajutor unuia dintre micuții grav bolnavi care au nevoie de tratament în străinătate.

Instruirea la distanţă – o nouă opţiune la dispoziţia Dumneavoastră

Tatiana CIAGLIC,
şefa Secţiei e-transformare,
e-instruire şi tehnologii
informaţionale,
Institutul Naţional al Justiţiei
 
Instruirea la distanţă capătă o tot mai mare popularitate în lume graţie multiplelor avantaje evidente, cum sunt comoditatea, accesibilitatea, resurse reduse, facilitatea gestionării şi prestării etc. Institutul Naţional al Justiţiei nu este o excepţie la acest capitol. În luna iunie, noi am lansat primul curs de instruire la distanţă – „Specificul psihologic şi particularităţile audierii victimelor traficului de fiinţe umane”, elaborat în parteneriat cu USAID ROLISP.
Acest curs, în perioada 26.05.2014-09.06.2014, a fost urmat de 23 de participanţi: preşedinţi de instanţă, judecători, asistenţi judiciari, grefieri, absolvenţi ai Institutului etc. 
Vă propunem atenţiei câteva aprecieri ale participanţilor la cursul de instruire menţionat, preluate din chestionarele de evaluare a calităţii cursului: 
„Sunt sigură că această metodă de instruire la distanţă este binevenită. Economisim timpul şi nu avem cheltuieli mari”. 
„Cursul este interesant, conţine elemente atractive - video, fotografii foarte interesante și informaţie adiţională”. 
„Este foarte benefic faptul că materialul didactic în marea majoritate a fost redat schematic, ceea ce, în viziunea mea, contribuie la o însuşire rapidă şi eficientă a informaţiei”. 
„Un curs util, care permite a combina munca zilnică şi perfecţionarea profesională concomitent, cu economie de timp, fără mari cheltuieli materiale. Un sincer mulţumesc!”. 
„Sunt foarte binevenite asemenea cursuri pentru acumularea informaţiei și cunoştinţelor în domeniu”.
Instruirea la distanţă, numită şi instruirea electronică, e-instruire sau e-learning, este o formă modernă de instruire caracterizată prin utilizarea resurselor electronice, informatice şi de comunicare specifice, activităţi de autoinstruire şi autoevaluare
completate, după caz, cu activităţi specifice de tutorat. Cursurile de instruire la distanţă prestate în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei sunt certificate. Fiecare beneficiar al Institutului poate să se înscrie la cursurile disponibile în condiţiile specificate în anunţurile periodic lansate. 
Vă prezentăm beneficiile instruirii la distanţă. Accesibilitatea - pentru a beneficia de cursul de instruire e nevoie doar de un computer şi conexiune la internet. 
Costurile reduse – instruirea la distanţă permite economisirea mijloacelor financiare atât ale participantului, cât şi ale instituţiei pe care o reprezentă. 
Lipsa necesităţii de deplasare la centrul de instruire pentru participare fizică la activitatea instructivă. 
Comoditatea gestionării timpului. Participantul decide când şi cât timp se instruieşte. 
Toate materialele cursului de instruire la distanţă pot fi mereu la îndemână, descărcate pe computer. Participantul poate oricând accesa cursul, reveni la conţinut, prelua informaţia (în perioada activă a cursului).
Posibilitatea de a comunica cu formatorul şi colegii participanţi la cursul de instruire la distanţă prin intermediul unui forum electronic închis sau e-mail (dacă sunt prevăzute activităţi de tutorat).
Urmarea cursului electronic nu este condiţionată de o pregătire specială, iar în caz de necesitate este disponibilă asistenţa tehnico-informaţională.
Cursurile de instruire la distanţă create de Institutul Naţional al Justiţiei sunt plasate pe o platformă de instruire la distanţă numită ILIAS
Periodic, pe site-ul Institutului Naţional al Justiţiei sunt plasate anunţuri privind desfăşurarea cursurilor de instruire la distanţă. Anunţul conţine o trimitere (link) la Ghidul didactic al cursului de instruire la distanţă din care aflaţi mai multe despre curs:
• numărul orelor de instruire;
• participanţii cărora le este destinat cursul;
• echipamentul necesar pentru urmarea cursului;
• descrierea generală a cursului de instruire;
• descrierea modulelor, părţilor, capitolelor cursului;
• modul de testare;
• certificarea;
• informaţie despre formator (formatori) şi asistenţa tehnică.
Fiecare curs de instruire are o perioadă de înscriere şi o perioadă activă.
În cadrul perioadei de înscriere, fiecare solicitant din grupul de participaţi cărora le este destinat cursul poate aplica prin expedierea unui mesaj electronic pe adresa menţionată în anunţ, cu indicarea numelui şi prenumelui, funcţiei, locului de lucru, datelor de contact – tel.fix, tel.mob, e-mail.
Ulterior, după expedierea solicitării de înscriere, participantul va primi un mesaj electronic privat în care se conţine un cont de acces (login şi parolă) pentru platforma ILIAS.
În cadrul perioadei active participantului care a obţinut contul de acces pe platforma ILIAS i se deschide accesul la cursul de instruire solicitat. Participantul va avea acces la cursul de instruire începând cu data începerii perioadei active şi finalizând cu ultima dată a perioadei active a cursului.  După această dată, accesul participantului la cursul electronic este revocat. Următoarea etapă este evaluarea rezultatelor şi certificarea participanţilor care au susţinut testele cursului.
După urmarea cursului de instruire la distanţă, Institutul Naţional al Justiţiei vă eliberează un certificat cu indicarea numărului de ore academice specificate în Ghidul didactic al cursului.
Calitatea cursului de instruire la distanţă reprezintă o preocupare esenţială pentru noi şi, la finalizarea studiului, invităm participanţii să completeze un chestionar electronic de evaluare a calităţii cursului. Rezultatele chestionării sunt utilizate pentru optimizarea şi perfecţionarea modului de instruire la distanţă şi a cursului de instruire urmat de Dvs.
Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre instruirea la distanţă în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei sau să vă înscrieţi la curs, vom fi bucuroşi să vă consultăm.
 
Iată cum ne puteți contacta:
Institutul Naţional al Justiţiei, Secţia e-transformare, e-instruire şi tehnologii informaţionale.
Chişinău, str.S.Lazo, nr.1
telefon: 022 93-01-24
 

Revista Institutul Naţional al Justiţiei nr.2 (29), 2014

Plan de formare formatori pentru anul 2012

 

PLAN
formare formatori pentru anul 2012
 
 
  Nr. crt.
Perioada
 
Denumirea activităţii
 
Categoria
de participanţi
Numărul de participanţi
Responsabil
de detaşare/
delegare
Responsabil
de organizare
1.
I semestru  

Seminar Cadrul juridic internaţional şi naţional în domeniul azilului şi apatridiei

 
formatori
 
20 judecători
 
CSM
INJ
UNHCR
2.
I semestru  
Seminar Jurisprudenţa CEDO în cazurile contra Moldovei
formatori
15/15
 
CSM
PG
 
INJ
Oficiul local al CoE
3.
 
I semestru 
 
Seminar Soluţionarea litigiilor comerciale
formatori
15/15
CSM
PG
INJ
FMI
4.
 
 II semestru  
Seminar Expulzarea, extrădarea şi detenţia solicitanţilor de azil şi a refugiaţilor
formatori
15/15
CSM
PG
INJ
UNHCR
5.
II semestru  
Seminar Combaterea crimelor informaţionale
formatori
15/15
 
CSM
PG
 
INJ
Ambasada SUA
 
 
 
6.
 
 
2012-2013
 
 
 Vizită la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
 
 
formatori
 
 
 
 
CSM
PG
 
INJ
CoE
Planul de Activităţi pentru 2012-2013 cu privire la justiţie şi drepturile omului
 
 
Lista de abrevieri:
 
INJ – Institutul Naţional al Justiţiei
CSM – Consiliul Superior al Magistraturii
PG – Procuratura Generală
CoE – Consiliul Europei
UNHCR – Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi
FMI – Fondul Monetar Internaţional

 

Plan de formare formatori pentru Semestrul II al anului 2010

Coordonat cu CSM, PG

  PLAN
  DE FORMARE FORMATORI 
  pentru Semestrul II al anului 2010

Nr. crt. Perioada Denumirea activităţii
Categoria
de  participanţi
Numărul de participanţi Responsabil  de detaşare/
delegare
Responsabil
de  organizare
1 27 septembrie -
1 octombrie
Seminar „Standardele CEDO şi CPT pentru combaterea maltratării şi impunităţii”

 Judecători
Procurori
Ofiţeri de urmărire penală 

10/10/10 CSM, PG, MAI INJ,
Uniunea Europeană
CoE
2 18-22 octombrie Seminar „Utilizarea unor alternative la detenţia preventivă şi închisoare” Judecători
Procurori
10/10 CSM, PG
 INJ,
Uniunea Europeană
CoE
3

 4-5 noiembrie (etapa I) 

Curs de instruire „Arestarea preventivă” Procurori 16 PG
INJ
NORLAM
4 18-20 noiembrie Seminar „Prevenirea violenţei în familie” Formatori INJ 25 PG
 INJ
Misiunea OSCE
UNFPA
5

 22-23 noiembrie (etapa II) 

Curs de instruire „Arestarea preventivă” Procurori 16 PG
INJ
NORLAM
6

 8 decembrie (etapa III) 

Curs de instruire „Arestarea preventivă” Procurori 16 PG
INJ
NORLAM
 
 Lista de abrevieri:
 
INJ - Institutul Naţional al Justiţiei
CoE - Consiliul Europei
NORLAM - Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Moldova
OSCE - Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
UNFPA - Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie