May 2010

17. 05. 2010

Timp de o zi la INJ s-a desfăşurat cursul de instruire Implementarea legii cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Participanţii la curs - judecători, procurori şi avocaţi - au fost salutaţi de Veaceslav DIDÂC, director executiv adjunct, INJ, Eugenia BENIGNI, consilier, Programul Combaterea traficului de fiinţe umane şi gender, Misiunea OSCE, şi Victor LUTENCO,analist de programe, Fondul ONU pentru Populaţie.

13. 05. 2010

În perioada de 17-18 mai în sala de conferinţe a Institutului Naţional al Justiţiei se va desfăşura Masa rotundă cu genericul Îmbunătăţirea cadrului juridic privind statutul, poziţia procesuală şi drepturile avocaţilor în procesul de înfăptuire a justiţiei. Evenimentul este organizat de către Directoratul General Drepturile Omului şi Afaceri juridice al Consiliului Europei, în cadrul Programului Comun cu suportul financiar al Consiliului Europei şi Comisiei Europene privind sporirea independenţei, transparenţei şi eficienţei justiţiei în Republica Moldova.

05. 05. 2010

Timp de două zile la Institutul Naţional al Justiţiei s-a desfăşurat seminarul Procedura insolvabilităţii – aspect comparat prin prisma experienţei germane, organizat în colaborare cu Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ) şi Curtea Supremă de Justiţie din Republica Moldova, la care au participat judecători de la Curtea Supremă de Justiţie, Curtea de Apel Economică, Departamentul de executare, procurori de la Procuratura Generală şi Procuratura anticorupţie etc.