
Institutul Național al Justiției a fost vizitat de o echipă a Băncii Mondiale, aflată într-o misiune de asistență tehnică în Republica Moldova în perioada 23-26 februarie 2026. Directoarea INJ, Ramona Strugariu, alături de șefa Direcției instruire și cercetare, Ecaterina Popa, și șeful Secției instruire continuă, Octavian Bivol, s-au întâlnit cu Klaus Decker și Srdjan Svircev, specialiști superiori în sectorul public, precum și cu Oxana Druță, specialistă superioară în management financiar în cadrul oficiului de țară.
Întrevederea a avut drept scop prezentarea etapelor pregătitoare pentru o evaluare amplă a sistemului național de drept. Discuțiile s-au axat pe foaia de parcurs privind realizarea, în perioada 2026-2027, a unui sondaj multipartit în domeniul justiției. Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Banca Mondială, are rolul de a furniza datele necesare fundamentării negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu accent pe capitolele 23 (Sistemul judiciar și drepturile fundamentale) și 24 (Justiție, libertate și securitate).
În cadrul dialogului, experții s-au referit și la metodologia viitorului sondaj, subliniind importanța continuității datelor prin compararea lor cu rezultatele studiului efectuat în anii 2019-2020. Pentru a asigura o colaborare eficientă și un proces decizional transparent, a fost evidențiată necesitatea desemnării unor puncte de contact tehnice în cadrul fiecărei instituții vizate, care să faciliteze coordonarea pe parcursul fazelor de pregătire și implementare a cercetării.


