În culisele istoriei

 

PULSUL ISTORIEI ADEVĂRATE...

Casele au destine asemănătoare cu cele ale oamenilor. Regimul politic le definește soarta.

Casa mare și frumoasă de pe str. Serghei Lazo, 1 (fosta str. Nemțească) a fost concepută în anii primului război mondial. Marea conflagrație mondială a adus mari suferințe, zeci de mii de copii și-au pierdut părinții. Cineva trebuia să se îngrijească de copii orfani, deci se impunea construirea unui orfelinat la Chișinău. În 1916 proiectul a fost avizat și demarată construcția unui edificiu cu două nivele, prevăzut să găzduiască două școli pentru copii orfani: una nr.1, de băieți și nr.5, de fete.

Al doilea război mondial n-a cruțat clădirea, care reparată după război a fost utilizată ca edificiu administrativ pentru diverse instituții. Aici erau birourile editurii „Literatura artistică”, până în 1989, dar și Facultatea de Veterinărie a Universității Agrare din Chișinău.

Din 2007 clădirea este în gestiunea Institutului Național al Justiției. De această clădire sunt legate numele unor personalități astăzi uitate, cum e cazul Nadejdei Terlețki.

 

О DIRECTOARE CA MULTE ALTELE…

Secolul XIX a schimbat mult poziţia femeii în societate. Din simpla prezenţă în familie ea îşi schimbă locul în societate prin prezenţa în viaţa socială. Schimbarea accentului s-a făcut prin şcoală. Au fost deschise şcoli pentru femei, ele la rândul lor s-au pornit să deschidă alte şcoli de diferite nivele şi în felul acesta s-a produs o revoluţie paşnică, dar o revoluţie necesară.

Un exemplu perfect care ilustrează acest caz este cel al Nadejdei Terleţki. 

S-a născut în 1870, în satul Zarojani, jud. Hotin. Părinţii au dat-o să urmeze studiile la Chişinău unde ea a şi absolvit Gimnaziul de Fete nr. 1.

După moda epocii, aşa cum procedau mii de tineri pe atunci, ea s-a dus să lucreze pentru luminarea poporului. A acceptat să fie învăţătoare la şcoala primară. A făcut pedagogie cu multă dăruire şi sacrificiu. Între anii 1917-1925 a fost directoare a Școlii primare nr. 5 din Chişinău şi multe generaţii de copii au trecut prin mâna ei, luminaţi fiind de harul pedagogic şi de cultura sufletească excepţională. A participat la congresele învăţătorilor din Rusia, unde s-a afirmat plenar prin darul oratoric şi printr-un talent publicistic viguros.

Dar aria preocupărilor sale depăşea cu mult hotarele şcolii. A colaborat fructuos cu Daria Harjevschi la organizarea unui teatru popular, la prezentarea unor interesante lecturi publice etc.

Era un om al riscului. Şi probabil cele mai interesante nuanţe biografice vor fi descoperite în dosarele încă secrete ale jandarmeriei din Basarabia. Casa ei a servit drept sediu pentru redacţia ziarului şi al revistei Cuvânt moldovenesc (1913-1917), editat de Pan Halippa şi Nicolae N. Alexandri. A fost prietena de viaţă a distinsului cugetător şi publicist Nicolae N. Alexandri (1859-1931). Şi în mare parte armonia acestei prietenii explică multe din faptele publicistului N. Alexandri. Nu a fost niciodată străină de durerea omenească, de suferinţa aproapelui şi, călăuzită de perceptele moralei creştine, s-a implicat în probleme care pe alţii nu-i preocupau, dar care în virtutea funcţiilor exercitate ar fi trebuit să-i preocupe în primul rând. Fără să aştepte lauri sau laude, s-a preocupat de destinul refugiaţilor transnistreni.

S-a stins din viaţă modest şi demn precum a şi trăit. A fost înmormântată la Cimitirul Central din str. Armenească, dar spre marele nostru nenoroc nu s-a păstrat niciun semn, nicio placă pe care să fie trecut anul decesului. De aceea căutăm informaţii referitoare la Nadejda Terlețki. Fiindcă această personalitate basarabeană trebuie să fie cunoscută şi apreciată după merit. La fel cum ar trebui cunoscută și legătura familiei Remencu cu edificiul de pe str. S.Lazo, 1.

 

O FAMILIE CA O ANTOLOGIE DE PERSONALITĂŢI

Biografia lui Dumitru I. Remencu (1895, Bolgrad – 13.VII.1940, Chişinău), ar fi una ordinară a unui intelectual basarabean, dacă n-ar exista nişte momente, mai bine zis nişte accente, care o scot din şirul celor obişnuite.

Ziarist și filozof, el își căuta locul său în societate. Pentru a-și defini starea sufletească acceptă publicistica – o condiție intermediară. Filozofia, adică meditația fiind zborul suprem al spiritului și cugetului și „...îndeplinea scopul său inițial: să găsească o linie comună între concepția specifică basarabeană și ideologia socială românească” (Henrih Bloch).

Şi-l mai deosebeşte de alţi intelectuali faptul, că era conştient de ceea ce face, de responsabilitatea pentru fiecare clipă trăită. În momentul când evenimentul brut, cotidian, a intrat în coliziune cu conceptul lui filozofic, el și-a curmat ciclul vieţii...

Aşa pot proceda numai veritabilii înţelepţi…

Îşi face studiile secundare la Bolgrad unde tata lui era notar, şi Universitatea din Odesa. Din 1919 este student la Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. În perioada interbelică activează intens în presa basarabeană, colaborând la ziarele Cuvânt moldovenesc, Raza şi la revista Viaţa Basarabiei. Este corespondentul special pentru Basarabia al ziarului Timpul şi al revistei Argus, ce se editau la Bucureşti. Moare tragic în ziua de 13 iulie 1940, când după ce a fost anchetat de organele NKVD-ului şi insistent obligat să-şi denunţe prietenii el, revenit acasă, s-a împuşcat...

La Chişinău a locuit pe str. Şciusev, între străzile Puşkin şi Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni. Apoi s-a instalat cu traiul în incinta Orfelinatului, de unde mergea, de obicei, la redacţia Cuvântului moldovenesc ce-şi avea sediul pe str. Regele Mihai, colț cu bd. Alexandru, ori pe str. Haralambie 142, la Viaţa Basarabiei. Eclipsa vieţii lui s-a produs atunci când a fost chemat la sediul NKVD-ului din str. Sinadino, să depună depoziții despre foști colegi și prieteni. A venit acasă și s-a împușcat. A fost înmormântat la Cimitirul de pe str. Armenească.

 

O ALTĂ DIRECTOARE A ORFELINATULUI

Soția lui Dimitrie, Alexandra Remencu a fost o personalitate proeminentă. 

Cercetătoarea, dr. Maria Danilov în enciclopedia Femei din Moldova (Chişinău, 2000) face o portretizare exactă încă a unui membru al acestei distinse familii:

„REMENCU, Alexandra (30.VIII.1897, s. Peresecina, jud. Orhei – 19.V.1959, Chişinău, Cimitirul Central), pedagogă, personalitate proeminentă a învăţământului public din Basarabia, perioada interbelică.

Studii: Liceul de Fete din Orhei (1915), Universitatea din Odesa (1915-1917), specialitatea – matematica.

Descendentă dintr-o familie de preoţi (născută Scodior) din Basarabia, pomeniţi ca iluminişti din a doua jumătate a sec. al XIX-lea în cartea lui N. Popovschi Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea. În 1918, se căsătoreşte cu Dumitru Remencu (ulterior, cunoscut ziarist şi publicist). Mama lui Sergiu şi Gh. Remencu.

A fost profesoară, şefă de grădiniţă (nr. 17) în Chişinău. În 1929, la propunerea Floricăi Niţă, este numită directoare la Orfelinatul (ulterior – Casa Copilului) din Chişinău. Casa Copilului a devenit, în 1940, un orfelinat-model pentru întreaga ţară, vizitat de o comisie specială a Ligii Naţiunilor (1938). Conducătorul comisiei, Montessori, a propus ca experienţa acestui orfelinat să fie prezentată la un congres special, care a avut loc la Roma (1938). Tezele raportului, prezentate la congres de Alexandra Remencu, au fost incluse în etapa finală, ca recomandări. A fost invitată în acelaşi an la Vatican, unde a fost primită de Papa Pius al XI-lea.

Şi-a întrerupt activitatea pedagogică în iunie 1940. În urma persecuţiilor NKVD-ului, soţul s-a sinucis (13 iulie 1940), familia a fost aruncată în stradă (în aceeași zi – Iu.C.)). În 1944, s-a refugiat în România. Revine la Chişinău în octombrie 1945.”

Ea a reușit să dea o pondere deosebită activității de îngrijire și educare a copiilor orfani, devenind un model pe plan european.

 

COPIII DIN FAMILIA REMENCU...

Despre acești copii care au crescut în mediul Orfelinatului se poate scrie o carte.

Gheorghe REMENCU (19.XI.1918, Chişinău – 29.X.1977, tot acolo), fiul lui Dimitrie, a fost şi el ziarist. Probabil tradiţia familială impunea această profesie. A absolvit, în 1938, Liceul de Băieţi „Al. Donici” din Chişinău , apoi învaţă doi ani la 

Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Bucureşti. Vine războiul, ocuparea Basarabiei şi de aceea diploma de studii superioare o obţine studiind la Institutul Pedagogic „I. Creangă” din Chişinău.

Aria activităţii lui este diversă, de la presa electronică la cea tradiţională. A lucrat la Comitetul de Radio şi Televiziune, la Agenţia de Presă ATEM, la ziarul Cultura Moldovei, la Societatea de Ocrotire a Monumentelor de Istorie şi Cultură, preferând să colaboreze şi cu alte publicaţii care se angajau să promoveze tematica culturii. Avea o pasiune ereditară pentru trecut, pentru acele clopote nevăzute ale destinului neamului care bat întruna amintind de datoria memoriei unui popor. A deţinut funcţia de vicepreşedinte la Societatea de Ocrotire a Monumentelor de Istorie şi Cultură.

A scris şi editat nişte cărţi împovărate de sentimente şi de respect pentru tot ce poate constitui tezaurul nostru cultural: Lie-lie ciocârlie (despre cântăreaţa Tamara Ciobanu), Prin Chişinău odinioară şi azi (Chişinău, 1966), La baştina frumosului (Chişinău, 1970), Comoara noastră – monumentele (Chişinău, 1977).

A lăsat mai multe manuscrise şi multe notiţe. Planurile lui de creaţie erau mari şi de aceea au rămas nerealizate…

Fratele lui, Sergiu Remencu (1932 – 2011), a fost inginer, cu studii la Facultatea de Electronică și Automatică. Radioamator și colecționar înveterat, deținea un tezaur de cărți poștale de pe toate meridianele globului. Campion al RSSM la tragerea cu pistolul, a fost consilier municipal în anul de cotitură 1990, fiind membru al Comisiei de redenumire a străzilor, ca băștinaș şi locuitor al Chişinăului de odinioară.

Aceste informații sunt doar o părticică mică din istoria secretă a unei case din Chișinău, pe lângă care merg zilnic orășenii fără să simtă pulsul istoriei adevărate...

 

Iurie Colesnic

 

În imagini:

  1. Casa de pe str. S.Lazo,1, sediul INJ
  2. Nadejda Terlețki
  3. Ofițerul și filozoful D. Remencu
  4. Alexandra Remencu
  5. Sergiu Remencu