Institutul Național al Justiției și-a deschis ușile pentru 50 de elevi din anul II ai Colegiului Național de Comerț al Academiei de Studii Economice din Moldova, specialitatea „Jurisprudență”.
Institutul Național al Justiției și-a deschis ușile pentru 50 de elevi din anul II ai Colegiului Național de Comerț al Academiei de Studii Economice din Moldova, specialitatea „Jurisprudență”.
Conducerea Institutului Național al Justiției – Ramona Strugariu, directoare, și Ghennadi Epure, director adjunct, – a participat la Conferința Directorilor Rețelei Europene de Formare Judiciară (EJTN),desfășurată la Bordeaux, Franța.
La ceremonia festivă, care a debutat cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova, au participat reprezentanți ai autorităților din sectorul justiției, candidații la funcțiile de judecător și de procuror, formatori și angajați ai INJ.
Întâlnirea de două zile s-a desfășurat în cadrul Inițiativei Uniunii Europene privind Centrele de Excelență pentru Reducerea Riscurilor Chimice, Biologice, Radiologice și Nucleare, cu sprijinul Institutului Interregional al Națiunilor Unite pentru Cercetare în Domeniul Criminalității și Justiției.
La Institutul Național al Justiției a avut loc Reuniunea de evaluare a Programului de mentorat pentru profesioniștii din domeniul juridic, desfășurat în cadrul proiectului regional „Accesul femeilor la justiție – Implementarea standardelor Consiliului Europei privind egalitatea de gen și combaterea violenței împotriva femeilor”, parte a Parteneriatului pentru Buna Guvernare III.
Marți, 28 octombrie 2025, Institutul Național al Justiției și-a deschis ușile pentru 50 de elevi din anul II ai Colegiului Național de Comerț al Academiei de Studii Economice din Moldova, specialitatea „Jurisprudență”. Vizita le-a oferit tinerilor ocazia de a pătrunde în atmosfera unei instituții care, prin misiunea sa, contribuie la formarea profesioniștilor din domeniul justiției și la promovarea valorilor statului de drept.
Luni, 27 octombrie 2025, conducerea Institutului Național al Justiției, în prezența directoarei Ramona Strugariu și a directorului adjunct Ghennadi Epure, s-a întâlnit cu reprezentantele AEAJ – Asociația Europeană a Judecătorilor Specializați în Drept Administrativ, Eva Wendler și Edith Zeller.
 
Mai mulți formatori ai Institutului Național al Justiției au participat, în perioada 23-24 octombrie 2025, la un curs de instruire online destinat potențialilor tutori certificați ai Programului european pentru formarea juriștilor în domeniul drepturilor omului (HELP) al Consiliului Europei.
 
În după-amiaza zilei de joi, 23 octombrie 2025, directoarea Institutului Național al Justiției, Ramona Strugariu, a primit în vizită pe noua managera de proiect al Consiliului Europei „Suport pentru reforma justiției în Republica Moldova”, Monica Martinez. Vizita, prima de acest fel la Institut, a avut drept scop stabilirea relațiilor profesionale și discutarea perspectivelor de colaborare.
În perioada 21-24 octombrie 2025, Institutul Național al Justiției, în parteneriat cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), a organizat școala de toamnă dedicată dreptului concurenței și combaterii corupției. Activitatea, desfășurată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, face parte din proiectul „Sprijinirea Ministerului Justiției și a reformelor în sectorul justiției din Republica Moldova” și contribuie la implementarea Strategiei de asigurare a independenței și integrității sectorului justiției 2022-2025.
Audienții Institutului Național al Justiției – candidați la funcțiile de judecător și de procuror din promoțiile a XVIII-a și a XIX-a – au participat marți, 21 octombrie 2025, la o lecție publică dedicată infracțiunii de spălare a banilor. Activitatea, susținută în limba engleză de David Mattan, expert al Centrului Internațional pentru Recuperarea Bunurilor (ICAR), a oferit o viziune practică și teoretică asupra modului de investigare și sancționare a acestei infracțiuni, în conformitate cu standardele internaționale și legislația națională.
 
Conducerea Institutului Național al Justiției – Ramona Strugariu, directoare, și Ghennadi Epure, director adjunct, – a participat la Conferința Directorilor Rețelei Europene de Formare Judiciară (EJTN), desfășurată în perioada 14-15 octombrie 2025, la Bordeaux, Franța.
 
În perioada 17-18 octombrie 2025, echipa Institutului Național al Justiției, membri ai Consiliului INJ, formatori INJ și reprezentanți ai partenerilor instituționali au participat la un atelier de co-creare a Strategiei de dezvoltare instituțională a INJ. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului comun al Uniunii Europene și al Consiliului Europei „Suport pentru reforma justiției în Republica Moldova”.
 
Stimați judecători,
Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) organizează un Atelier de lucru în domeniul respectării drepturilor de proprietate intelectuală, axat pe evaluarea și calcularea prejudiciilor în cazul încălcării acestora. Evenimentul se va desfășura în perioada 27-28 noiembrie 2025, în sala de conferințe AGEPI, str. Andrei Doga 24/1, mun. Chișinău.
 
Luni, 20 octombrie 2025, persoanele care au susținut cu succes examenele de admitere la Institutul Național al Justiției sunt invitate la festivitatea de lansare a studiilor de formare inițială a candidaților la funcțiile de judecător și de procuror.
Stimați beneficiari ai Institutul Național al Justiției,
Vă invităm să vă înscrieți la un nou curs electronic „Măsuri alternative la detenție în contextul migrației”, pilotat de Institutul Național al Justiției în parteneriat cu Consiliul Europei.
 
Stimați beneficiari ai INJ,
Vă invităm să vă înregistrați la cursurile e-learning prestate pe platformele de instruire la distanță ILIAS a INJ și HELP a CoE.
Biblioteca Institutului Național al Justiției și-a îmbogățit fondul de carte cu două volume: „Probleme de drept și soluții în opinia separată a judecătorului” și „Aport jurisprudențial-științific la Dreptul contravențional”. Ambele lucrări sunt elaborate de către fostul magistrat Sergiu Furdui.
 
Stimați beneficiari ai INJ,
Școala Națională de Grefieri din România (SNG) vă oferă posibilitatea de a participa la două cursuri electronice (e-Learning) prestate pe platforma lor de instruire la distanță.
Beneficiarii Institutului Național al Justiției sunt invitați să participe la webinarul privind drepturile procedurale ale copiilor migranți și refugiați în procedurile judiciare, organizat de Comisia Internațională a Juriștilor.
 
Institutul Național al Justiției atrage atenția asupra faptului că persoanele care vor promova concursul de admitere din acest an urmează să își pregătească dosarul medical
 
1. Stefani Ghilețchi.
Proba interviului va avea loc pe 25 septembrie 2025, ora 9:00, la Institutul Național al Justiției (Chișinău, str. Serghei Lazo, 1).