Simulare de proces privind răspunsul statului la cazurile de violență în familie și violență împotriva femeilor

12. 12. 2025

Institutul Național al Justiției a încheiat campania „16 zile de activism împotriva violenței de gen”, desfășurată sub sloganul #Moldova fără Violență #NICIO SCUZĂ pentru violența digitală, printr-un exercițiu practic dedicat consolidării capacităților viitorilor profesioniști ai dreptului în investigarea și soluționarea cazurilor de violență.

Audienții INJ, candidați la funcțiile de procuror și de judecător, alături de studenți ai Facultății de Drept ai Universității de Stat din Moldova (USM) și ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, au participat la o simulare de proces având ca temă un caz de violență în familie cu elemente de violență digitală. Activitatea a urmărit dezvoltarea competențelor profesionale și oferirea unei experiențe practice într-un cadru interdisciplinar.

Evenimentul a avut loc miercuri, 10 decembrie 2025, fiind deschis de Ramona Strugariu, directoare a Institutului Național al Justiției, Angelina Zaporojan-Pîrgari, directoare executivă a Centrului de Drept al Femeilor, și Alina Șavga, doctor în drept și conferențiar universitar la USM.

„Astăzi, când marcăm Ziua Internațională a Drepturilor Omului, ne reamintim că fiecare copil și fiecare femeie trebuie să se simtă protejați, ascultați și sprijiniți atunci când au nevoie. Gândiți-vă că un schimb de cuvinte grele în mediul online poate constitui o formă de violență și de presiune psihologică. De aceea, trebuie să cântărim de zece ori înainte de a scrie sau a rosti ceva. Această responsabilitate ne privește pe toți – bărbați, femei și copii. Îmi exprim speranța că generația voastră va contribui la construirea unui sistem de justiție mai sensibil, pregătit să răspundă eficient situațiilor de violență”, a subliniat Ramona Strugariu.

Activitatea de simulare a fost coordonată de Arina Țurcan, avocată, formatoare INJ, Eleonora Grosu, directoare programe în cadrul Centrului de Drept al Femeilor, și Alina Șavga, doctor în drept, conferențiar universitar. Participanții au asumat rolurile specifice unui proces: judecători, procurori și părți, fiind implicați în analiza probelor, formularea pledoariilor și redactarea actelor specifice fazei de judecată. Exercițiul s-a încheiat cu pronunțarea sentinței și cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, care a oferit clarificări privind particularitățile procedurale și a consolidat abilitățile necesare pentru gestionarea dosarelor de acest tip.

Acțiunea a fost organizată de Institutul Național al Justiției, în parteneriat cu Departamentul Drept Penal al Facultății de Drept ai Universității de Stat din Moldova și Centrul de Drept al Femeilor.