Judecătorii, procurorii și avocații din Republica Moldova au posibilitatea de a participa la un webinar dedicate Deciziei-cadru 584: Mandatul european de arestare (EAW)
Programul de instruire va avea loc online, pe platforma Zoom, în limba engleză, pe data de 30 ianuarie 2026.
Evenimentul face parte dintr-o serie de cinci webinare organizate de Academia de Drept European (ERA), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, având ca obiectiv consolidarea cooperării judiciare transfrontaliere și a mecanismelor de recunoaștere a hotărârilor judecătorești în contextul detenției. În cadrul sesiunii de formare vor fi explicate prevederile mandatului european de arestare, precum și rolurile și responsabilitățile profesioniștilor implicați în aplicarea măsurilor prevăzute, atât în statele membre ale UE emitente, cât și în cele de executare.
Condiții de participare:
- participarea este gratuită;
- înscrierea se face individual, direct de către participanți. Se recomandă transmiterea formularului cu cel puțin trei zile înainte de desfășurarea evenimentului.
- se va elibera certificat de participare celor care vor asista pe întreaga durată a webinarului.
Mai multe detalii sunt disponibile AICI.
