Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare vine cu un proiect de instruire a judecătorilor

23. 03. 2011

Domnul Alan Colman, reprezentant al Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, însoţit de Doamna Ausra Raulickyte, consilier al ministrului Justiţiei al Republicii Moldova, Misiunea Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova, a avut o întîlnire cu Directorul Institutului Naţional al Justiţiei, Anastasia Pascari.

Oaspetele s-a interesat de posibilităţile şi potenţialul Institutului în vederea lansării unui proiect de instruire a judecătorilor în domeniul dreptului comercial, în perspectiva reformelor care urmează a fi efectuate în Republica Moldova.
Doamna Anastasia Pascari, domnul Veaceslav Didâc, director executiv adjunct, doamna Viorica Puica, şef  Direcţie instruire şi cercetare, Eugenia Chistruga, şef secţie formare formatori şi relaţii internaţionale, au salutat şi susţinut ideea respectivului proiect, venind cu argumente concludente, asigurînd că INJ se va implica activ în procesul de implementare a acestuia.
Prealabil, s-a stabilit că proiectul nominalizat va cuprinde trei componente: evaluarea necesităţilor de instruire în domeniul preconizat; pregătirea formatorilor naţionali; instruirea propriu-zisă a judecătorilor.