22. 06. 2011

A avut loc întrevederea doamnei Anastasia Pascari, Director executiv al Institutului Național al Justiției, cu domnul Holger Hembach, consilier al Procurorului General, Misiunea Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova, însoțit de domnul Iulian Rusu, expert local al Procuraturii Generale în cadrul acestei Misiuni.
Întrevederea a fost organizată la solicitarea domnului Holger Hembach, care s-a interesat în de aproape de activitățile Institutului Național al Justiției, de prioritățile programate a fi realizate în perioada imediat următoare, dar și în perspectivă, de necesitățile Institutului în vederea îndeplinirii la nivel a procesului de instruire inițială și continuă a audienților.
Doamna Anastasia Pascari a informat oaspetele cît mai detaliat posibil despre acțiunile întreprinse de la începutul anului curent pentru sporirea calității procesului de învățămînt, despre măsurile luate în contextul propunerilor de consolidare a INJ ca un centru național de formare a juriștilor care, potrivit atribuțiilor, contribuie la înfăptuirea justiției în Republica Moldova. Or, o asemenea activitate presupune multă responsabilitate, o abordare complexă și profundă, pași concreți, atît din punct de vedere legislativ, cît și din punct de vedere instituțional, educațional, financiar etc.
Domnul Holger Hambach a rămas satisfăcut de informația prezentată, fiind și receptiv la doleanțele și proiectele de durată medie și lungă ale Institutului, precizînd că, în limitele competențelor sale, se va implica în susținerea propunerilor de prosperare în continuare a INJ.
La întrevedere a mai participat domnul Veaceslav Didâc, director executiv adjunct, și Eugenia Kistruga, șef secție formare formatori și relații internaționale, INJ.

