Colectarea, analiza și utilizarea datelor statistice judiciare

06. 06. 2016

Șefii secretariatelor instanțelor de judecată participă la seminarul „Colectarea, analiza și utilizarea datelor statistice judiciare în cauzele penale, contravenționale, civile și de contencios administrativ. Raportarea statistică în domeniul înfăptuirii justiției”, care are loc astăzi, 6 iunie, la Institutul Național al Justiției.

Printre obiectivele urmărite în cadrul trainingului se numără cunoașterea standardelor europene, a metodologiei și a instrumentelor Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției (CEPEJ), aplicarea liniilor directoare ale Centrului SATURN pentru administrarea duratei procedurilor judiciare, identificarea soluțiilor pentru stabilirea unor indicatori de calitate, cunoașterea instrumentelor utilizate la agregarea indicatorilor etc.

Formatorii – Lilia Grimalschi, șefa Secției expertiză juridică de la Curtea Constituțională, și Tatiana Ciaglic, șefa Secției e-transformare, e-instruire și tehnologii informaționale din cadrul INJ, vor pune în discuție subiecte ce țin de instrumentele utilizate de către experții CEPEJ în vederea analizei performanței instanțelor, indicatorii de performanță ai eficienței și eficacității activității judecătoriilor, colectarea datelor statistice și aplicarea formulelor de verificare a rapoartelor statistice, evaluarea și utilizarea datelor statistice pentru gestionarea eficientă a instanțelor etc.

Menționăm că, în vederea îmbunătăţirii gestiunii timpului judiciar şi a calităţii actului de justiţie, metodologia şi instrumentele elaborate de CEPEJ sunt implementate deja în şase instanţe judecătoreşti, desemnate de Consiliul Superior al Magistraturii: Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel Chişinău şi Cahul, judecătoriile sectorului Râşcani din mun. Chişinău, Soroca şi Ialoveni. Judecătorii și personalul instanțelor implicate în faza pilot sunt instruiți cu privire la instrumentele SATURN, dar și cum acestea urmează a fi realizate în activitățile de zi cu zi ale instanțelor de judecată.