Consilierii de probaţiune au finalizat cursul de instruire iniţială

05. 08. 2013

Vinerea trecută, consilierii de probaţiune care au fost instruiţi la cursurile de formare iniţială în perioada 20.05.2013 – 31.07.2013 au susţinut examenul de capacitate şi au primit certificatele de absolvire.

Formarea iniţială a consilierilor de probaţiune constituie garanţia familiarizărilor cu instituţia respectivă şi formarea abilităţilor în domeniul asistenţei, consilierii şi supravegherii persoanelor aflate în conflict cu legea.

În vederea realizării Planului de învăţământ pentru formarea iniţială a consilierilor de probaţiune în anul 2013 au fost înmatriculaţi, pentru o perioadă de 3 luni, 19 specialişti din diferite regiuni ale republicii.

Calendarul academic de instruire a consilierilor de probaţiune a prevăzut cursuri de instruire la INJ, precum şi un stagiu de practică de 6 săptămani, pe care l-au desfăşurat în birourile de probaţiune în care sunt angajaţi. Sub îndrumarea şefilor birourilor de probaţiune respective, audienţii au fost obligaţi să efectueze stagiul de practică în conformitate cu Curriculum-ul, realizând obiectivele în limitele termenului stabilit, să completeze zilnic agenda, iar la finele stagiului de practică - să prezinte raportul stagiului de practică, anexând la el copiile actelor întocmite pe parcursul stagiului.

Responsabilă de efectuarea controlului asupra executării instruirii a fost dna Mariana Pitic, şefa Direcţiei instruire şi cercetare.

Înainte de a susţine examenul de capacitate, consilierii de probaţiune au urmat 8 ore de sinteză a experienţei acumulate.

Examenul de capacitate a prevăzut verificarea cunoştinţelor la disciplinele Probaţiunea presentenţială, Probaţiunea sentenţială şi Metodologia întocmirii actelor de procedură. Acesta s-a desfăşurat oral, în faţa Comisiei pentru examenul de capacitate a consilierilor de probaţiune, componenţa căreia a fost următoarea:

Preşedinte

  • Igor Sandu, şef-adjunt al Direcţiei monitorizarea activităţii de probaţiune, Oficiul Central de Probaţiune

Membri

  • Vitalie Popa, şef-interimar al Biroului de probaţiune Botanica;

  • Vladimir Holban, şeful Secţiei instruire iniţială a Institutului Naţional al Justiţiei, formator INJ

Secretar

  • Olga Bajag, şef interimar al Direcţiei resurse umane, Oficiul central de probaţiune.

Nota pentru examenul de capacitate s-a constituit din media aritmetică a notelor acordate de fiecare dintre membrii Comisiei

După promovarea examenelor de capacitate, consilierii de probaţiune au primit certificatele ce confirmă absolvirea cursului de instruire iniţială.

În timpul instruirii, consilierii au acumulat următoarele competenţe:

  • Cunoaşterea, interpretarea şi aplicarea normelor juridice care reglementeză statutul şi activitatea consilierilor de probaţiune;

  • Cunoaşterea şi posedarea standardelor naţionale şi internaţionale de deontologie profesională;

  • Cunoaşterea şi utilizarea celor mai eficiente tehnologii în exercitarea atribuţiilor;

  • Autoinstruirea, perfecţionarea profesională continuă şi aplicarea uniformă a atribuţiilor;

  • Autoanaliza, autoevaluarea, capacităţi de identificare a soluţiilor în problemele din domeniul de activitate;

  • Contribuirea la implementarea şi promovarea concepţiei şi a principiilor instituţiei probaţiunii.

  • Competenţele şi aptitudinile acumulate le vor servi consilierilor de probaţiune asigurarea celei mai eficiente modalităţi de reabilitare a infractorilor, prevenind astfel recidiva.

Vă prezentăm mai jos lista consilierilor de probaţiune care au finalizat cursul de instruire iniţială:

  1. Avdeev Andrei - Biroul de probaţiune Centru, Chişinău

  2. Bărbuţă Ana - Biroul de probaţiune Drochia

  3. Bîrliga Ina - Biroul de probaţiune Rîşcani, Chişinău

  4. Borta Serghei - Biroul de probaţiune Ialoveni

  5. Ciobanu Natalia - Biroul de probaţiune Străşeni

  6. Cojocari Galina - Biroul de probaţiune Glodeni

  7. Andreev Alexandru - Biroul de probaţiune Dubăsari

  8. Culicenco Iana - Biroul de probaţiune Leova

  9. Doagă Gheorghe - Biroul de probaţiune Cantemir

  10. Goncear Tatiana - Biroul de probaţiune Criuleni

  11. Balan Tatiana - Biroul de probaţiuneNisporeni

  12. Moldovanu Dumitru - Biroul de probaţiune Ialoveni

  13. Otean Anatolie - Biroul de probaţiune Buiucani, Chişinău

  14. Pîrţu Lilia - Biroul de probaţiune Botanica, Chişinău

  15. Pralea Ion - Biroul de probaţiune Teleneşti

  16. Rusu Igor - Biroul de probaţiune Căuşeni

  17. Ţîcău Ştefan - Biroul de probaţiune Cahul

  18. Răilean Alina - Biroul de probaţiune Soroca

  19. Odgon Svetlana - Biroul de probaţiune Călăraşi