Curs de instruire pentru consilierii de probaţiune

18. 06. 2010

La 18 iunie curent, şi-a desfăşurat lucrările cursul de instruire a consilierilor de probaţiune privind aspectele problematice de organizare şi exercitare a controlului executării pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi pedepsei cu privarea dreptului la libertate, conlucrarea cu administraţia publică locală în vederea combaterii încălcărilor şi lichidarea lacunelor în activitatea de probaţiune, organizat de Institutul Naţional al Justiţiei în colaborare cu Departamentul de executare pentru consilierii de probaţiune. Desfăşurarea evenimentului de instruire a fost coordonată cu Ministerul Justiţiei.

Participanţii au fost salutaţi de Veaceslav DIDÂC, director executiv adjunct al Institutului Naţional al Justiţiei, şi Valeriu DEVDEREA, directorul Departamentului de executare.
În cadrul celor patru sesiuni, formatorul Sergiu CARAGIA, şef adjunct al Direcţiei probaţiune din cadrul Departamentului de executare, a pus în discuţie aspecte teoretice şi practice ce ţin de: • Organizarea executării pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi a pedepsei sub formă de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi; • Activităţile consilierilor de probaţiune în privinţa persoanelor condamnate la pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi private de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi; cît şi aspecte problematice privind metodele de executare a pedepselor nonprivative de libertate
La finele cursului de instruire participanţilor le-au fost înmînate certificate de participare.