Institutul National al Justiției din Republica Moldova și Școala Superioară de Magistratură din Italia, discuții privind cooperarea pe segmentul instruirilor

12. 08. 2023
Joi, 10 august 2023, Institutul Național al Justiției a fost vizitat de Maria Giuliana Civinini, expert international, formator la Școala Superioară de Magistratură (SSM) din Italia pentru a purta discuții cu Ecaterina Popa, Director  interimar al INJ, și Olga Marandici, șef al Secției relații internaționale.
 
Întrevederea a avut loc în contextul implementării angajamentelor prevăzute în Memorandumul de Înțelegere semnat la începutul acestui an  între INJ și SSM. Obiectivul principal al acestei cooperări este să dezvolte activități de instruire în funcție de necesitățile actuale ale sistemului de justiție din Republica Moldova, care să ofere reprezentanților din domeniul juridic abilitățile și cunoștințele necesare pentru a face față cu succes situațiilor complexe etice și profesionale din activitatea lor. Astfel, în cadrul întrevederii a fost abordat subiectul organizării unor  traininguri ce vizează etica, disciplina, integritatea, independența și obligațiile profesionale sub lumina distinctivă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
 
Ambele părți au manifestat angajamentul lor ferm de a asigura calitatea și relevanța acestor instruiri pentru a contribui semnificativ la dezvoltarea continuă a cadrelor juridice și la promovarea unei justiții corecte și eficiente în țara noastră.