Oportunități de colaborare, discutate la INJ la întrevederea cu reprezentanții Ambasadei Suediei în Republica Moldova și A.O. EcoContact

19. 12. 2022

Institutul Național al Justiției a fost vizitat, vineri, 16 decembrie 2022, de oficiali ai Ambasadei Suediei în Republica Moldova – Thomas Alveteg, șef-adjunct al Secției cooperare pentru dezvoltare, și Virginia Bilici, coordonatoare de program, precum și de reprezentanții A.O. EcoContact – Tatiana Echim, manager de proiect, și Tatiana Gumene, expert în comunicare. Din partea Institutului Național al Justiției, la întrevedere au participat Ecaterina Popa, Directoare interimară, Cezara-Elena Polisca, șefa Secției didactico-metodică și formare formatori, și Olga Marandici, șefa Secției relații internaționale.

În context, Ecaterina Popa a apreciat eforturile Ambasadei Suediei în țara noastră, care, prin mai multe proiecte, a investit în formarea abilităților la beneficiarii INJ și susțin Republica Moldova în domeniul protecției mediului înconjurător. Totodată, Directoarea interimară a INJ a subliniat valoarea parteneriatului stabilit de mai mulți ani cu A.O. EcoContact în vederea pregătirii profesioniștilor din sectorul juridic pe segmentul justiției de mediu.   

În cadrul întâlnirii au fost puse în discuție posibilitățile de dezvoltare a relațiilor de colaborare pe palierul de instruire profesională. În particular, au fost abordate aspecte ce țin de organizarea unor noi seminare cu tematici sensibile privind protecția mediului adresate atât audienților INJ, cât și judecătorilor și procurorilor aflați în exercițiul funcției, precum și desfășurarea trainingurilor regionale cu accent pe problemele ecologice locale. De asemenea, părțile și-au exprimat convingerea privind importanța unor experți competenți care să poată livra sistemului de justiție expertize de calitate în domeniu.

Menționăm că, pentru promovarea bunei guvernanțe de mediu și a dezvoltării educației juridice în Republica Moldova, precum și pentru stabilirea unui cadru general de cooperare, între Institutul Național al Justiției, Ministerul Mediului și Asociația Obștească „EcoContact” a fost încheiat, recent, un acord de colaborare. Acesta prevede diverse forme și mecanisme de conlucrare, printre care: schimburi de informații și experiență, organizarea activităților de formare, realizarea cercetărilor și a publicațiilor comune în domeniul protecției mediului și a drepturilor de mediu ale omului, participarea în cadrul grupurilor de experți pentru unificarea practicii de aplicare a legislației, elaborarea ghidurilor privind examinarea litigiilor de mediu etc.