Reprezentanții INJ au participat la programul de schimb de experiență în SUA

31. 10. 2018

În perioada 17-27 octombrie 2018, reprezentanți ai Institutului Național al Justiției au participat la programul de schimb profesional „Statul de drept - Program de educație și formare juridică”, sponsorizat de Centrul de Leadership „Open World” din Statele Unite ale Americii.

În vederea familiarizării cu sistemul de drept american, timp de zece zile, Valentina Conțescu, consilierul Directorului, Alexandra Nica, șefa Direcției instruire și cercetare, și Petru Balan, avocat, formator INJ, s-au întâlnit cu reprezentanți ai instituțiilor de resort din Washington, districtul Columbia, și Raleigh, Carolina de Nord. În acest context, programul a servit drept bun prilej pentru ei să compare sistemul de drept american cu cel existent în Republica Moldova și să cunoască mai multe aspecte ce țin de formarea și structura sistemului judiciar, inclusiv a sistemului judecătoresc federal și a sistemului judecătoresc de stat, procesul judiciar federal din perspectiva judecătorilor de diferite nivele, rolul apărătorului public și al avocatului într-un proces de judecată etc.

Fiind parte a unei instituții de instruire judiciară, reprezentanții Institutului Național al Justiției au fost interesați, în mod deosebit, de educarea și formarea judecătorilor în Statele Unite ale Americii, precum și de rolul, structura și atribuțiile Centrului Judiciar Federal, descoperind, astfel, existența mai multor subiecte de interes reciproc.

Programul Open World a fost fondat în 1999 de către Congresul SUA, fiind activ în Moldova începând cu anul 2007 și oferind șansa participanților săi să cunoască istoria, cultura și mecanismul de funcționare a autorităților din SUA.