Reprezentanții USAID, într-o vizită de curtoazie la INJ

27. 02. 2024

Luni, 26 februarie 2024, la Institutul Național al Justiției s-au aflat într-o vizită de curtoazie experții anticorupție USAID: Melissa Hooper si Andrew Solomon, care au fost însoțiți de Otilia Bologan-Vieru, specialist programe juridice USAID Moldova, Kevin Lanigan, consilier superior în domeniul justiției din Secția justiție penală și aplicare a legii de la Ambasada SUA în Republica Moldova, și Radu Foltea, șeful-adjunct pe implementare al Proiectului JARA.

Cu această ocazie, Directoarea interimară a INJ, Ecaterina Popa a trecut în revistă relațiile de cooperare în cadrul proiectelor realizate cu suportul USAID și al Guvernului american, fiind menționate aspecte privind necesitățile de formare ale reprezentanților sistemului de drept, modificările legislative referitoare la Institutul Național al Justiției, precum și rolul INJ în procesul de îndeplinire a condiționalităților Republicii Moldova pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene.

Un punct relevant al întrevederii a vizat componenta de anticorupție. În particular, a fost accentuată importanța pregătirii juridice, pe acest palier, a categoriilor de beneficiari INJ în vederea asigurării integrității și transparenței sectorului de justiție, conform documentelor strategice.

Spre finalul discuțiilor, părțile au apreciat nivelul excelent al dialogului și au subliniat utilitatea intensificării cooperării în domeniul formării juridice a viitorilor judecători și procurori, precum și a judecătorilor și a procurorilor aflați în exercițiul funcției.

Din partea Institutului Național al Justiției, la ședință a mai participat Olga Marandici, consilieră a Directorului INJ, șefă a Secției relații internaționale.