Seminar în domeniul combaterii violenţei domestice şi a traficului de fiinţe umane

13. 10. 2010

La 11 octombrie curent, judecători, procurori şi avocaţi din Republica Moldova au fost instruiţi în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie. La 12 octombrie curent, aceştia au participat la dezbateri în cadrul seminarului axat pe prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane. Ambele evenimente au fot organizate de Institutul Naţional al Justiţiei în colaborare cu Misiunea OSCE în Moldova, UNFPA şi Fondul ONU pentru Populaţie, agendele ambelor evenimente au înscris subiecte menite să aprofundeze cunoştinţele participanţilor în aceste domenii, necesare în activitatea pe care o desfăşoară.

Participanţii au fost salutaţi de Veaceslav DIDÂC, Director executiv interimar al INJ, Otilia BOLOGAN-VIERU, consultant juridic, Misiunea OSCE, şi Oxana LIPCANU, coordonator GENDER, UNFPA.
În cadrul cursului de instruire, au fost abordate următoarele subiecte: • Fenomenul violenţei în familie; • Trauma şi nevoile victimei violenţei în familie; • Telefonul de încredere pentru femei; • Rolul poliţiei în prevenirea şi combaterea violenţei în familie; • Protecţia drepturilor victimelor violenţei în familie prin interacţiunea eficientă a actorilor; • Rolul judecătorului şi procurorului în investigarea şi soluţionarea cazurilor de violenţă în familie atît sub aspect procesual penal, cît şi procesual civil. De asemenea, participanţilor le-au fost prezentate spre analiză studii de caz cu referire la tematica abordată.
În cadrul seminarului, participanţii au fost informaţi despre aspectele specifice traficului de fiinţe umane ca infracţiune prevăzută de Codul penal al Republicii Moldova şi despre drepturile victimelor acestei fapte prejudiciabile.
Agenda seminarului a prevăzut discuţii axate pe: • Rolul procurorului în investigarea cazurilor de trafic de fiinţe umane; • Judecarea cazurilor de trafic de persoane în instanţa de judecată; • Trauma şi nevoile victimei; • Protecţia drepturilor victimelor traficului de persoane prin interacţiunea eficientă a actorilor antitrafic. De asemenea, au fost relatate practici pozitive de cooperare cu organele de drept şi studii de caz cu referire la această infracţiune.
Participanţilor le-au fost înmînate certificate care atestă participarea la cursul de instruire şi seminar.