Vizita audienților INJ la penitenciarul din Brănești

24. 05. 2017

Marți, 23 mai 2017, audienții candidați la funcția de judecător ai Institutului Național al Justiției (INJ) au efectuat o vizită la Penitenciarul nr. 18, penitenciar de tip semiînchis, amplasat în comuna Brănești, raionul Orhei.

La intrare, audienții, însoțiți de Iulia Gorbatenco, șefa Secției instruire inițială a INJ, Vasile Jubea, șeful Secției de pregătire profesională și respectarea legii de la Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP), și Grigore Lupașcu, șeful interimar al Centrului instructiv al DIP, au urmat regulile instituției: controlul de securitate, fiind interzise gențile, telefoanele mobile, dispozitive GPS etc.

Șeful adjunct al penitenciarului, Aureliu Chetrari, precum și șefi ai mai multor subdiviziuni, au adus la cunoștința vizitatorilor informații privind organizarea instituției, condițiile de detenție, acordarea asistenței psihiatrice și psihologice deținuților. În cadrul discuțiilor au mai fost abordate subiecte ce țin de problemele cu care se confruntă administrația în procesul de supraveghere a executării pedepselor de către deținuți și de importanța procesului de reeducare și resocializare a acestora.

Viitorii judecători au avut posibilitatea să vadă condițiile pe care unitatea de detenție le asigură persoanelor private de libertate în izolatorul disciplinar, în blocurile locative ale deținuților, în camerele de întrevederi de scurtă și de lungă durată. De asemenea, le-au fost prezentate biserica în care au loc activitățile religioase, terenurile de fotbal și volei de pe teritoriul penitenciarului.

Audienții au rămas impresionați de vizita efectuată, iar deplasarea și-a atins efectul scontat: documentarea și informarea acestora despre locul în care își ispășesc pedeapsa persoanelele condamnate la privațiune de libertate.

În viitorul apropiat și audienții candidați la funcția de procuror ai Institutului Național al Justiției vor avea acces într-un penitenciar din țară. 

Vizitele de documentare sunt programate în cadrul cursului de formare inițială „Executarea hotărârilor judecătorești în materie penală”, al cărui formator este viceministrul Justiției Anatolie Munteanu.