Întrevedere cu reprezentanții Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău

22. 07. 2022

Institutul Național al Justiției a fost vizitat, vineri, 22 iulie 2022, de reprezentanții Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău: Floris van Eijk, șeful oficiului, Jorin van den Heuvel, ofițer de birou la Ministerul de Externe al Regatului Țărilor de Jos și Ecaterina Vâlcu, analist principal pe probleme politice. Din partea Institutului Național al Justiției, la întrevedere au participat Ecaterina Popa, Directoare interimară, și Valentina Conțescu, șefa Direcției management instituțional, Olga Marandici, șefa Secției Relații internaționale, și Cezara-Elena Polisca, șefa Secției didactico-metodică și formare formatori.

În cadrul întâlnirii au fost discutate necesitățile de asistență ale Institutului în vederea realizării reformei justiției. În context, Ecaterina Popa a vorbit despre principalele acțiuni care sunt în curs de desfășurare și care se raliază imperativului timpului.

De asemenea, Directoarea interimară a mulțumit reprezentanților Oficiului pentru inițiativa de a explora noi oportunități de colaborare care vor spori capacitatea instituțională și calitatea proceselor de instruire ale Institutului Național al Justiției.

La rândul său, Floris van Eijk a menționat rolul esențial al Institutului în agenda ambițioasă de reformare a justiției, inclusiv în procesul de evaluare externă a judecătorilor și procurorilor. Totodată, a remarcat aportul INJ în promovarea standardelor europene în cadrul formării judiciare și și-a exprimat deschiderea de a susține INJ în realizarea obiectivelor propuse.