Au început examenele de admitere la Institutul Național al Justiției

01. 09. 2022

La Institutul Național al Justiției au demarat examenele de admitere la cursul de formare inițială a candidaților la funcții de judecător și de procuror. Sesiunea de admitere se desfășoară în două etape: proba scrisă electronică, compusă dintr-un test psihologic eliminator și un test de specialitate, și proba orală.

Doritorii de a deveni audienți ai INJ susțin azi și mâine, 1-2 septembrie 2022, prima etapă a probei scrise – testul psihologic eliminator. În vederea eliminării factorului uman și a suspiciunilor de fraudare a probei scrise, concurenții vor fi evaluați prin intermediul programului computerizat, fiind anonimizată identitatea lor.

Testul de specialitate va avea loc în perioada 12-14 septembrie curent. Timp de trei ore astronomice, fiecare participant va răspunde la 400 de întrebări, selectate aleatoriu de soft din totalul de 1600, la disciplinele drept civil, drept procesual civil, drept administrativ, drept procesual administrativ, drept penal, drept procesual penal și drepturile omului. Concurentul va bifa doar un singur răspuns din cele trei oferite de program.

În intervalul 21-26 septembrie 2022 se va desfășura proba orală care presupune rezolvarea a două spețe, generate de soft, la aceleași discipline.

Atât proba scrisă, cât și cea orală se înregistrează video și audio.

Menționăm că la concursul de admitere 2022 au fost scoase 10 locuri pentru candidații la funcţia de judecător și 15 locuri pentru candidații la funcția de procuror.