Consiliul INJ a aprobat rezultatele examenului de admitere

31. 10. 2023

Luni, 30 octombrie 2023, membrii Consiliului Institutului Național al Justiției s-au reunit pentru a discuta câteva aspecte legate de activitatea INJ. Unul dintre subiectele importante abordate la ședință a fost aprobarea rezultatelor examenului de admitere și a listelelor candidaților pentru formarea inițială a candidaților la funcțiile de judecător și de procuror.

Examenul de admitere INJ-2023, desfășurat în perioada 4-29 septembrie 2023, a constat în două etape: proba scrisă susținută electronic și proba orală. La rândul ei, proba scrisă a fost compusă dintr-un test psihologic eliminatoriu și un test de specialitate, numit și test-grilă. Ambele probe au fost înregistrate video și audio. Potențialii audienți ai INJ au fost evaluați de Comisia pentru examenul de admitere, formată din reprezentanți desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii și de Consiliul Superior al Procurorilor, precum și din profesori universitari care dețin titlul de doctor în drept sau unul superior acestuia din domeniile de drept ale disciplinelor incluse în probele de concurs.

În baza Raportului privind desfășurarea examenului prezentat de Comisia pentru examenele de admitere, membrii Consiliului INJ au aprobat rezultatele examenului de admitere și listele participanților care au promovat concursul. Astfel, cursul de formare inițială a candidaților la funcțiile de judecător și de procuror se va începe din 16 noiembrie curent.

Un alt subiect pus pe ordinea zilei a vizat examenul pentru persoanele care candidează la funcția de judecător sau de procuror în temeiul vechimii în muncă preconizat a se desfășura în lunile noiembrie și decembrie curent. Pentru a asigura buna organizare a examenului dat, Consiliul INJ a decis ca acesta să aibă loc în prima jumătate a anului 2024.

De asemenea, în cadrul ședinței s-a hotărât declanșarea evaluării complexe a tuturor formatorilor din Rețeaua de formatori ai INJ de către Comisia de concurs și evaluare. Procedura de evaluare va fi realizată în conformitate cu Statutul formatorului, aprobat în iulie 2023, prin aplicarea noilor criterii de selecție, în scopul constituirii și consolidării unui contingent profesionist de formatori pentru a-i instrui atât pe viitorii judecători și procurori, cât și pe cei aflați în funcție în spiritul exigenților de integrare europeană.