Directorul INJ le-a vorbit studenților despre bioetică și drepturile omului

04. 10. 2019

Directorul Institutului Național al Justiției, Diana Scobioală, a participat la Conferința națională „Drepturile Omului și evoluția societăţii – Realități. Interpretări. Tendințe”, care se desfășoară astăzi, 4 octombrie 2019, la Universitatea de Stat din Moldova.

Evenimentul reunește reprezentanți ai mediului academic, parteneri ai proiectului ERASMUS+ „European Human Rights Law for Universities of Ukraine and Moldova”, precum și studenți ai Programului de master „Drepturile Omului” din cadrul Facultății de Drept ai Universității de Stat din Moldova.

În prezentarea sa, Diana Scobioală, doctor habilitat în drept, conferențiar universitar, a punctat unele idei din noul curs destinat doctoratului și dedicat dezvoltărilor recente ale jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ce ține de bioetică. În particular, Diana Scobioală s-a referit la noile aspecte ale evoluției biomedicinii și impactul acesteia asupra vieții reale și asupra jurisprudenței naționale și internaționale.

De menționat că, începând cu anul curent, în planul INJ de formare continuă a judecătorilor și procurorilor a fost introdus un nou modul interdisciplinar dedicat dreptului, medicinei și bioeticii. Respectivul modul prevede sesiuni de instruire care să vizeze tematici privind biomedicina și drepturile omului, responsabilitatea medicală și malpraxisul medical, sănătatea mintală și maladiile mintale etc.