Conferință cu participare internațională „Controlul judiciar în realizarea măsurilor speciale de investigație și contrainformative în Moldova”

26. 05. 2025

Vineri, 23 mai 2025, a avut loc conferința internațională „Controlul judiciar în realizarea măsurilor speciale de investigație și contrainformative în Moldova”. Evenimentul a reunit judecători, procurori, reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate, experți internaționali și locali, pentru a examina provocările și soluțiile pe acest segment în contextul modificărilor legislative din anul 2023.

Importanța temei abordate pentru sistemul judiciar național, inclusiv a activităților de formare specializată a fost subliniată, în deschidere, de Ramona Strugariu, Directoare a Institutului Național al Justiției.

Lucrările conferinței s-au desfășurat în cadrul a trei sesiuni tematice distincte. Prima sesiune a abordat rolul instanțelor ca garant al statului de drept și al drepturilor omului, explorând jurisprudența CtEDO cu privire la aspectele legate de viața privată și supravegherea secretă. A doua sesiune a analizat echilibrul dintre securitatea națională și protecția drepturilor omului, prezentând lecții internaționale relevante pentru Republica Moldova și oferind perspective comparative valoroase.

Ultimul panel s-a concentrat asupra formării și specializării judecătorilor în controlul utilizării măsurilor intruzive de colectare a informațiilor de către autoritățile statului. Participanții au menționat necesitatea unor programe de instruire adaptate cerințelor actuale ale sistemului judiciar în domeniul securității naționale și protecției drepturilor fundamentale, precum și dezvoltarea unor resurse specializate utile practicienilor.

Conferința internațională a fost organizată de Centrul de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate, în parteneriat cu Institutul Național al Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, în cadrul proiectului „Consolidarea guvernării sectorului de securitate în Moldova (2023–2028)”, finanțat de Suedia.