Biblioteca Institutului Național al Justiției a fost completată cu o nouă ediție – „Investigații speciale moderne împotriva criminalității”, autori - Boris Glavan, Valerii Cușnir, Alexandru Cicala și Ilie Botnari.
Lucrarea abordează, într-o manieră sistematică și aplicativă, problematica măsurilor și tehnicilor speciale de investigație utilizate în combaterea formelor contemporane de criminalitate, analizând cadrul normativ național, corelațiile cu standardele europene și internaționale, precum și aspecte relevante de practică judiciară. Este evidențiată importanța echilibrului dintre eficiența activităților investigative și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, oferind repere teoretice și soluții practice pentru profesioniștii implicați în procesul penal.
Actualitatea temei este determinată de evoluția continuă a fenomenului infracțional și de necesitatea adaptării instrumentelor de investigație la noile realități sociale și tehnologice, în concordanță cu exigențele statului de drept și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest context, lucrarea constituie un suport valoros pentru judecători, procurori, avocați și alți practicieni ai dreptului penal.
Mulțumim domnului Boris Glavan pentru donația oferită Bibliotecii Institutului Național al Justiției, contribuind astfel la consolidarea fondului de carte de specialitate și la susținerea activităților de formare profesională continuă.
