Cea de-a doua ediție a Concursului republican de arte plastice pentru copii „Drepturile copiilor” s-a încheiat în ajunul Zilei Internaționale a Copiilor cu înmânarea premiilor câștigătorilor.
Premiul special din partea Institutului Național al Justiției a ajuns la Varvara Jarenova, 14 ani, de la Școala de arte plastice „Alexei Șciusev”, care a participat la concurs cu lucrarea „Detskii dom” (Casă de copii) sugerând că orice copil are dreptul să crească într-un mediu familial favorabil, inclusiv cei rămași fără protecție părintească și instituționalizați.
În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, Diana Scobioală, Directoarea Institutului Național al Justiției, a declarat următoarele: „Lucrarea parcă a fost făcută pentru această instituție, pentru că, în perioada interbelică, în această clădire a fost un orfelinat de copii, iar această pictură semnifică ceea a fost și este INJ – o școală de formare în care s-a dăruit multă dragoste pentru copii”.
De-a lungul timpului clădirea în care se află Institutul Național al Justiției a servit drept sediu al școlii nr. 1 pentru băieți, al școlii nr. 5 pentru fete, precum și al Casei copilului „Regina Maria”, care a devenit, un orfelinat-model pentru întreaga ţară. În urma vizitei din 1938 a Comisiei speciale a Ligii Naţiunilor, Maria Montessori, conducătoarea delegației, a propus ca experienţa acestui orfelinat să fie prezentată la un congres special, la Roma. Tezele raportului, susținute la congres de Alexandra Remencu, directoarea orfelinatului, au fost incluse, în etapa finală, ca recomandări.