Evenimente

01.08.2013

Conştientizând importanţa şi oportunitatea unirii eforturilor pentru sporirea încrederii publice în sistemul judecătoresc şi creşterii imaginii corpului de magistraţi în societate, precum şi necesitatea interacţiunii dintre părţi în scopul eficientizării procesului de perfecţionare a instruirii judecătorilor şi a altor categorii de persoane care înfăptuiesc justiţia, Institutul Național al Justiției și Asociaţia Judecătorilor din Republica Moldova au semnat marți, 30 iulie, un acord de colaborare.

31.07.2013

Azi, Institutul Naţional al Justiţiei, reprezentat de către Directorul executiv, Anastasia Pascari, și Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” a Ministerului Apărării al Republicii Moldova, în persoana rectorului Mihail Bucliş, colonel, au semnat un Acord de colaborare pe o perioadă nedeterminată.

30.07.2013

În vederea formării profesionale continue, dar şi a acumulării numărului de ore prevăzut în art.54 al Legii nr. 1260-XV, avocaţii continuă să-şi perfecţioneze cunoştinţele în domeniul asistenţei juridice garantate de stat.
Ieri, Institutul Naţional al Justiţiei, în colaborare cu Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat (CNAJGS), a deschis o nouă stagiune de perfecţionare a avocaţilor în cadrul cursului de instruire continuă cu genericul „Interacţiunea cu beneficiarul asistenţei juridice garantate de stat”.

26.07.2013

Reacţia socială faţă de infracţionalitate, de-a lungul timpului, a cunoscut forme de manifestare care au generat ideea tendinţei moderate – probaţiunea. Complexul de activităţi ca evaluarea, asistenţa, consilierea psihosocială şi supravegherea în comunitate a persoanei în conflict cu legea penală , stabilite în baza legii, au scopul de a integra inculpatul în societate şi de a proteja comunitatea de riscul recidivei.
Despre problemele practice întâlnite în sistemul de probaţiune juvenilă şi cum poate fi consolidat acest sistem consilierii de probaţiune au discutat în cadrul seminarului de ieri, organizat de Institutului Naţional al Justiţiei.

23.07.2013

Strategia de dezvoltare și consolidare a capacităților instituționale, manageriale și didactico-științifice ale Institutului Național al Justiției în anii 2012-2016 include prevederi explicite cu privire la dezvoltarea aptitudinilor profesionale ale formatorilor (secțiunea 4.2), iar Strategia de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016 prevede formarea formatorilor pentru instruirea inițială și continuă, inclusiv instruirea cu privire la metodologia de predare adulților (subactivitatea 1.3.5).