INJ a obținut trei certificate de conformitate a sistemului internațional de management al calității: SM SR EN ISO 9001:2016/ISO 9001:2015; SM ISO 29990:2016/ISO 21001:2018

22. 03. 2019

Institutul Național al Justiției a implementat cu succes sistemul integrat de management al calității, dovadă fiind obținerea a trei certificate în corespundere cu cerințele standardelor internaționale SM SR EN ISO 9001:2016/ ISO 9001:2015; SM ISO 29990:2016; ISO 21001:2018.

Domeniul de certificare a inclus serviciile de formare a candidaților la funcțiile de judecător și de procuror, formare continuă a judecătorilor și procurorilor, grefierilor, asistenților judiciari, șefilor secretariatelor instanțelor judecătorești, consultanților procurorului, consilierilor de probațiune și avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat, precum și a altor persoane care activează în sectorul justiției.

Certificatele de conformitate a sistemului de management al calităţii au fost eliberate Institutului Național al Justiției pe 20 martie 2019, ca rezultat al auditului extern efectuat de către CERTIND, organism de certificare din România.

Certificatele obținute confirmă că sistemul de management al calităţii referitor la activităţile de instruire furnizate de Institutul Național al Justiției beneficiarilor săi sunt în corespundere cu cerințele stabilite în standardele internaţionale SM ISO 21001:2018 Organizaţii educaţionale. Sisteme de management pentru organizaţii educaţionale; SM ISO 29990:2016 Servicii de instruire pentru educaţie și pregătire non-formale; SM EN ISO 9001:2015 Sisteme de management al calității.