Modelul georgian de implementare a Convenției de la Istanbul, în vizorul autorităților naționale

10. 04. 2023

În vederea preluării bunelor practici privind mecanismul georgian de monitorizare a feminicidului și modelul de implementare a Convenției de la Istanbul la nivel de legislație națională, mai mulți exponenți ai instituțiilor-cheie din Republica Moldova au efectuat o vizită de studiu la Tibilisi, în perioada 4-6 aprilie 2023. Institutul Național al Justiției a fost reprezentat de Olga Marandici, consiliera Directorului INJ, șefa Secției relații internaționale.

În cadrul vizitei, oficialii georgieni au împărtășit cu membrii delegației Republicii Moldova experiența lor privind răspunsul statului referitor la violența împotriva femeilor, inclusiv instrumentele legislative și instituționale eficiente pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, măsurile de conștientizare a violenței domestice împotriva femeilor, programele de corectare a comportamentului în sistemele penitenciare și de probațiune a agresorilor etc.

De asemenea, în timpul aflării în Georgia, reprezentantul INJ s-a întâlnit cu Maia Botsvadze, Directorul adjunct al Înaltei Școli de Justiție din Georgia, și Nia Baramadze, consultant principal în Direcția relații internaționale și analitice. În contextul Acordului de colaborare semnat în 2019 între Institutul Național al Justiției din Republica Moldova și Înalta Școală de Justiție din Georgia, au fost abordate subiecte ce vizează consolidarea relațiilor de parteneriat pe segmentul formărilor profesioniștilor din sistemul de drept din ambele state și facilitarea schimbului de bune practici în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

Adnotăm că vizita de studiu a avut loc în cadrul proiectului Consiliului Europei „Sprijinirea implementării Convenției de la Istanbul în Republica Moldova”.