Miercuri, 2 iulie 2025, directoarea Institutului Național al Justiției, Ramona Strugariu, s-a întâlnit cu reprezentanta UNESCO pe segmentul libertății de exprimare și al siguranței jurnaliștilor, Giulia Melotti.
La întrevedere a fost prezentat succint programul dezvoltat de UNESCO din anul 2013 – Inițiativa pentru judecători. În cadrul acestuia, alături de școlile naționale de formare judiciară, sunt oferite sesiuni de instruire dedicate standardelor internaționale și regionale privind libertatea de exprimare și măsurile necesare pentru combaterea impunității în cazurile de agresiune împotriva reprezentanților mass-media, precum și abordării fenomenului discursului instigator la ură.
În timpul dialogului au fost menționate provocările cu care se confruntă sistemul judiciar național, evidențiindu-se necesitatea adoptării unei legislații naționale anti-SLAPP, pentru a minimaliza utilizarea abuzivă a procedurilor judiciare de intimidare a presei. Aceste practici, care au consecințe financiare și psihologice asupra jurnaliștilor, sunt deja reglementate prin Directiva UE Anti-SLAPP, ceea ce face ca armonizarea legislației naționale cu acquis-ul european să devină una dintre prioritățile țării noastre în contextul aderării la comunitatea europeană.
Părțile au subliniat importanța sensibilizării asupra acestui fenomen și a organizării în comun a programelor de formare specializate pentru judecători, procurori și avocați, stabilind perspective de cooperare în acest sens. Totodată, beneficiarii Institutului Național al Justiției sunt invitați să contribuie la o cercetare științifică privind impactul amenințărilor juridice asupra libertății de exprimare prin completarea unui chestionar electronic la ACEST LINK.