La Institutul Național al Justiției, în perioada 24-25 iunie 2025, s-a desfășurat școala de vară pentru formatori axată pe prevenirea și combaterea exploatării și abuzului sexual online asupra copiilor (EASCO).
În deschiderea programului de instruire au vorbit directoarea Institutului Național al Justiției, Ramona Strugariu, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, secretara generală adjunctă a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Cristina Jandîc, și secretarul general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, Andrei Cecoltan.
Destinată profesioniștilor din sectorul de drept – judecători, procurori, ofițeri de urmărire penală, specialiști din domeniul protecției copilului – activitatea a vizat consolidarea competențelor de formare în materia prevenirii și combaterii exploatării și abuzului sexual online asupra copiilor. Experții internaționali și naționali, Hania el Helweh și Elena Cobzac, au abordat teme fundamentale, printre care: cadrul legal de drept penal material și procedural aplicabil EASCO, metodele moderne de investigare penală proactivă și reactivă, protecția copilului victimă sau martor implicat în procedurile penale, precum și mecanismele de cooperare interinstituțională specifice acestui domeniu. De asemenea, participanții au pus în practică cunoștințele asimilate prin analiza unor studii de caz.
Școala de vară a fost organizată de Institutul Național al Justiției și proiectul Consiliului Europei „Pune capăt exploatării și abuzului sexual online asupra copiilor @Europe Plus (EndOCSEA@Europe+)”.