Săptămâna aceasta, la Institutul Național al Justiției au avut loc ședințe cu tutorii desemnați pentru stagiile de practică ale viitorilor judecători și procurori, într-un format nou, care a inclus atât conducerea Institutului Național al Justiției, cât și membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor, alături de judecătorii și procurorii responsabili de această activitate de mentorat.
Discuțiile au vizat, dincolo de familiarizarea cu obligațiile și obiectivele specifice ale stagiului sau modalitatea de desfășurare a acestuia, stabilirea unui cadru mai aplicat de dialog și de consultare pentru a optimiza pregătirea viitorilor judecători și procurori. Reprezentanții CSM și CSP au transmis, la rândul lor, îndemnul de a trata cu toată rigurozitatea și atenția această etapă de formare.
Anterior, și ofițerii de urmărire penală care vor coordona stagiul de practică, au fost informați cu atribuțiile ce le revin.
Potrivit Planului de formare inițială, perioada de practică se desfășoară pe parcursul semestrului III al cursului de instruire inițială, având o durată de 25 de săptămâni, în instanțe judecătorești, procuraturi și organe de urmărire penală.