„Generația Egalității”: concurs republican de arte plastice la a III-a ediție

01. 02. 2022

Institutul National al Justiției și Școala de arte plastice „Alexei Șciusev” anunță ediția a III-a a concursului republican de arte plastice „Generația Egalității”, destinat elevilor cu vârsta cuprinsă între 11 și 17 ani din şcolile generale, licee, gimnazii, scolile de arte și studiouri de arte din toată țara.

Ediția din acest an urmărește să promoveze ideile egalității interumane, să stimuleze interesul elevilor de a se auto-exprima prin intermediul creației artistice și să familiarizeze tânăra generație cu instrumentele care asigură egalitatea de gen, inclusiv cu Convenția de la Istanbul, ratificată recent de Republica Moldova.

Creațiile-participante la concurs pot fi realizate în diverse tehnici (ulei, acuarelă, guașă, tuș, creion, pastel, tehnică mixtă, batik, colaj, tapiserie ş.a.) sau în compoziții volumetrice (ceramică, sculptură, papier mache, sârmă, ață etc.).

Condițiile și etapele concursului pot fi consultate AICI

Acțiunea se înscrie în șirul activităților realizate în baza Acordului de colaborare semnat de Institutul Național al Justiției și Școala de arte plastice „Alexei Șciusev”. Astfel, în cadrul parteneriatului stabilit, au fost organizate mai multe expoziții de desene și două ediții ale concursului republican de arte plastic: „Justiție – eu te văd așa” (2017) și „Drepturile copiilor” (2021).