„Sprijin în implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova”: CoE, în parteneriat cu INJ, MMPS și MAI, a demarat un nou proiect

13. 04. 2022

Miercuri, 13 aprilie 2022, a avut loc lansarea unui nou proiect al Consiliului Europei „Sprijin în implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova”, la care au participat și reprezentanții Institutului Național al Justiției – Ecaterina Popa, Directoare interimară, și Cezara-Elena Polisca, consiliera Directoarei INJ, șefa Secției didactico-metodică și formare formatori.

În deschidere, Ecaterina Popa a precizat că una dintre prioritățile Institutului este consolidarea capacităților profesionale ale beneficiarilor săi inclusiv pe segmentul Convenției de la Istanbul, prin realizarea mai multor acțiuni care au fost introduse în planurile de instruire inițială și continuă. Totodată, dumneaei a remarcat impactul relevant în formarea judiciară a specialiștilor din sistemul de drept pe care l-a avut cursul HELP al Consiliului Europei „Accesul femeilor la justiție”, tutorat în Republica Moldova de Institutul Național al Justiției. De asemenea, Ecaterina Popa a menționat că organizarea de INJ a concursului republican de desene pentru copii „Generația Egalității prin prisma Convenției de la Istanbul” este binevenită în contextul tematicii abordate.

După lansarea oficială, s-a desfășurat și prima reuniune a Comitetului de Supraveghere al Proiectului, ai cărui membri au pus în discuție viziunile, sugestiile și activitățile ulterioare.

Proiectul „Sprijin în implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova” urmărește creșterea gradului de conștientizare între diverși actori privind Convenția de la Istanbul și alte standarde europene de egalitate de gen, precum și promovarea cooperării între organizațiile cu activitate în acest sector. Totodată, va fi consolidată capacitatea părților-cheie implicate atât în prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cât și în protejarea victimelor și urmărirea penală a infractorilor.

Proiectul va fi implementat timp de 24 de luni, fiind parte a Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2021-2024. Printre partenerii proiectului se regăsesc Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne și Institutul Național al Justiției, iar printre beneficiari – autoritățile statului, societatea civilă, mass-media, profesioniștii din domeniul juridic, asistenți sociali și victimele violenței de gen și domestice.