
Cu ocazia Zilei profesionale, Institutul Național al Justiției adresează întregului corp al procurorilor și tuturor angajaților Procuraturii sincere felicitări pentru activitatea dedicată și responsabilă desfășurată în serviciul justiției și al statului de drept.
Profesia de procuror presupune un angajament ferm față de valorile fundamentale ale societății democratice, curaj, integritate și o pregătire profesională de înalt nivel. Prin activitatea dumneavoastră zilnică, contribuiți în mod esențial la menținerea ordinii de drept și la protejarea intereselor legitime ale cetățenilor.
Într-un context social și juridic aflat într-o continuă transformare, rolul procurorului devine cu atât mai important, iar responsabilitatea exercitării atribuțiilor sale – tot mai complexă. În acest sens, dezvoltarea profesională a procurorilor, una dintre atribuțiile de bază ale Institutului Național al Justiției, capătă o semnificație fundamentală. Transmitem întregului corp profesional cea mai înaltă apreciere a noastră, mulțumiri pentru munca de echipă și asigurarea că Institutul Național al Justiției este și va rămâne alături pentru îndeplinirea misiunii și aspirațiilor dumneavoastră.
Vă dorim multă sănătate, energie și determinare în exercitarea profesiei pe care ați ales-o!
