Actuali și viitori actori din domeniul justiției, antrenați în simularea de proces „Răspunsul statului la cazurile de trafic de ființe umane din perspectiva echității, eficienței și centrării procesului penal pe victimă”

31. 05. 2023

În perioada 29-31 mai 2023, la Institutul Național al Justiției a avut loc atelierul de lucru cu genericul „Răspunsul statului la cazurile de trafic de ființe umane din perspectiva echității, eficienței și centrării procesului penal pe victimă”.

În deschiderea evenimentului, beneficiarii – judecători, procurori, și avocați în exercițiu, precum și audienți ai Institutului Național al Justiției, candidați la funcțiile de judecător și de procuror – au fost salutați de Ecaterina Popa, Directoare interimară a Institutului Național al Justiției, și Natalia Nicula, coordonator național la UNODC Moldova.

Atelierul de lucru, divizat în două părți: una teoretică și alta practică, a fost facilitat de Arina Țurcan-Donțu, avocată, și Vitalie Budeci, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, formatori INJ.

În prima zi participanții au fost familiarizați cu cadrul legislativ și instituțional privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane (TFU), tendințele evolutive ale fenomenului TFU, calificarea juridică a acțiunilor infracționale, manipularea psihologică și profilul psiho-social al victimelor TFU. De asemenea, beneficiarii au însușit particularitățile delimitării infracțiunii de TFU de infracțiunea de proxenetism, precum și asemănările și deosebirile dintre traficul de ființe umane în scop de exploatare prin muncă și munca forțată.

În următoarele două zile accentul a fost pus pe aplicarea cunoștințelor dobândite prin intermediul exercițiilor practice de simulare a unei cauze de trafic de ființe umane. Astfel, participanții au pregătit rechizitoriul, au întocmit actul de trimitere a cauzei în judecată, au simulat procesul unei cauze de TFU, au elaborat pledoarii, au pronunțat sentințe etc.

De menționat că, fiind în Campanie de promovare a Admiterii INJ-2023, la procesul de simulare din cadrul atelierului au fost invitați și membrii Asociației Studenților în Drept a Universității de Stat din Moldova pentru a se familiariza cu modalitățile de formare la INJ și a deveni potențiali audienți ai Institutului Național al Justiție.

Atelierul de lucru a fost organizat de Institutul Național al Justiției în parteneriat cu proiectul Agenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor și Criminalității (UNODC) „Deblocarea impunității traficanților și sprijinirea justiției pentru victimele traficului de persoane în Sud-Estul Europei.