Apariţie editorială

17. 09. 2014

Dreptul civil. Contracte speciale

Apariţia editorială cu titlul care anunţă aceste rânduri este un manual semnat recent de către dr. Dorin Cimil şi Eugeniu E. Bejenaru. În cuvântul de însoţire a manualului, Eugeniu E. Bejenaru menţionează: 

„Alcătuind mecanismul cel mai empiric din colosalul angrenaj al dreptului civil, habitatul contractelor reprezintă expresia şi însăţi finalitatea acestuia prin rostul său – unul la fel de „special” – de punere în vigoare (juridică) a hăţişului instituţiilor teoretice din partea generală, care, în forma lor pură şi conceptuală, se regăsesc mai puţin în practica judiciară. De la o „cheie de boltă a dreptului civil” spre o „piatră unghiulară” a dreptului ca atare, contractul reprezintă mijlocul habitual de creare a bogăţiilor în lumea contemporană, unde, fără a suferi metamorfoze ideologice halucinante încă din originarul ius privatum romanorum, domeniul contractelor speciale este generos asezonat în dreptul Republicii Moldova, o odisee brevilocventă a cărora – spre uzul cognitiv al studenţilor, dar şi cel pragmatic şi experimentat al practicienilor dreptului – se încearcă prin lucrarea de faţă.
 
Manualul poate fi procurat la adresa: Mun. Chişinău, str. B. Bodoni 45, of. 318.