Evenimente

15.12.2025

În vederea consolidării capacităților naționale în domeniul investigațiilor financiare și al recuperării activelor, în perioada 8-12 decembrie 2025, la Institutul Național al Justiției s-a desfășurat prima săptămână dintr-un program-pilot de instruire foarte complex, cu o componentă de formare a formatorilor. Această etapă a vizat pregătirea specialiștilor care vor aplica metodologia Centrului Internațional pentru Recuperarea Activelor (ICAR) în instruirile de profil și vor contribui la dezvoltarea unei rețele naționale de formatori calificați.

12.12.2025

Institutul Național al Justiției a încheiat campania „16 zile de activism împotriva violenței de gen”, desfășurată sub sloganul #Moldova fără Violență #NICIO SCUZĂ pentru violența digitală, printr-un exercițiu practic dedicat consolidării capacităților viitorilor profesioniști ai dreptului în investigarea și soluționarea cazurilor de violență.

11.12.2025

Institutul Național al Justiției desfășoară, toată săptămâna aceasta, activități menite să consolideze pregătirea profesională a actorilor din justiție în materia Dreptului Uniunii Europene și a Drepturilor Omului, reafirmând angajamentul instituțional față de parcursul european al Republicii Moldova.

10.12.2025

Conducerea Institutului Național al Justiției, în persoana directoarei Ramona Strugariu și a directorului adjunct Ghennadi Epure, a avut o întrevedere marți, 9 decembrie 2025, cu echipa managerială a Fundației Soros Moldova – Daniela Vidaicu, directoare executivă, Natalia Vîlcu, directoare de advocacy și programe, și Valerii Voleanschii, ofițer de programe. Discuțiile au avut drept scop identificarea unor direcții de cooperare între cele două entități, orientate spre eficientizarea actului de justiție și consolidarea competențelor profesioniștilor din domeniu.