Evenimente

29.11.2012

Pe 26 şi 27 noiembrie, un grup de angajaţi ai Institutului Naţional al Justiţiei a făcut o vizită de studiu la Institutul Naţional al Justiţiei din Bulgaria. Deplasarea a fost programată în cadrul proiectului de asistenţă tehnică „Programul de Consolidare a Instituţiilor Statului de Drept” (ROLISP).

28.11.2012

În zilele de 27 şi 28 noiembrie, Institutul Naţional al Justiţiei, în colaborare cu Misiunea OSCE în Republica Moldova, a organizat seminare la care s-a pus în dezbatere fenomenul violenţei domestice.

23.11.2012

Pe 22 noiembrie, Institutul Naţional al Justiţiei a organizat un seminar care a avut ca temă respectarea termenului rezonabil la examinarea cauzelor civile şi penale.

22.11.2012

Institutul Naţional al Justiţiei, în parteneriat cu Curtea Supremă de Justiţie, organizează un şir de seminare zonale cu scopul de a informa pe judecători şi procurori cu noile modificări şi completări la codurilor de

20.11.2012

Marţi, 20 noiembrie, la Institutul Naţional al Justiţiei a făcut o vizită de curtoazie dl Richard Grawey, fost judecător de circumscripţie în SUA, specialist în drept penal, din 2010 – colaborator la Institutul pentru drepturile omului din Chicago, iar în present – membru al American Bar Association (ABA).