Evenimente

04.03.2011

În perioada 28 februarie - 4 martie curent în incinta Institutului Naţional al Justiţiei şi-a desfăşurat lucrările seminarul „Planificarea bugetară în instanţele de judecată. Metodologia de planificare a cheltuielilor operaţionale şi capitale”. Evenimentul este destinat contabililor de la instanţele de judecată, fiind organizat de INJ în colaborare cu ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Programul de Asistenţă Rapidă pentru Buna Guvernare, luîndu-se în consideraţie situaţia actuală cu care se confruntă instanţele de judecată în vederea planificării bugetului şi stabilirea unor noi tehnici de planificare al acestuia.

03.03.2011

Numirea în funcţie a absolvenţilor Institutului Naţional al Justiţiei încheie şirul de activităţi care au la temelie realizarea politicilor şi strategiilor în domeniul resurselor umane a instanţelor judecătoreşti şi a organelor procuraturii în vederea asigurării necesarului de judecători şi de procurori în condiţiile menţinerii unor înalte standarde de competenţă şi integritate, care poate fi distins prin optimizarea metodelor de selecţie, formare profesională şi evaluare a audienţilor care candidează la funcţiile de judecător şi de procuror.

25.02.2011

Consiliul Institutului Naţional al Justiţiei, convocat astăzi, a luat în dezbatere chestiunea privind aprobarea listei disciplinelor propuse pentru susţinerea examenelor de absolvire de către audienţi (candidaţi la funcţiile de judecător şi procuror) în anul curent, proba scrisă (test teoretic multidisciplinar) şi proba orală (verificarea cunoştinţelor practice), anul 2011. De menţionat faptul că, potrivit cerinţelor legii, disciplinele respective au fost coordonate prealabil cu Consiliul Superior al Magistraturii şi Procuratura Generală, luîndu-se în considerare recomandările acestor instituţii.

24.02.2011

La solicitarea Cristinei Pereteatcu, Director executiv al Amnesty Internaţional Moldova, însoţită de Igor Stoica, coordonator de proiect, a avut loc o întrevedere cu doamna Anastasia Pascari, Director executiv al Institutului Naţional al Justiţiei. Discuţiile s-au axat în special pe domeniul identificării unor tangenţe de colaborare, în interesul fortificării eforturilor pentru instruirea audienţilor Institutului.

24.02.2011

În colaborare cu Misiunea Norvegiană de Experţi din Moldova (NORLAM), Institutul Naţional al Justiţiei a organizat pe parcursul zilelor de 22-23 februarie curent, seminarul „Utilizarea practică a hotărîrilor CtEDO la nivel naţional”. Evenimentul se înscrie drept o continuitate a discuţiilor abordate în cadrul „mesei rotunde” „Schimb de experienţă a judecătorilor din Norvegia şi Republica Moldova”, organizată de INJ în colaborare cu Misiunea NORLAM la 6 septembrie 2010, în care a fost abordată aplicabilitatea hotărîrilor CtEDO în soluţionarea cauzelor şi perspectiva instruirii judecătorilor în acest domeniu.