Evenimente

16.05.2011

Astăzi, la Institutul Naţional al Justiţiei şi-a început lucrările seminarul de formare a formatorilor naţionali „Aptitudini metodologice de predare pentru judecători şi procurori”, organizat de INJ în colaborare cu Consiliul Europei şi Uniunea Europeană în scopul echipării participanţilor cu aptitudinile necesare pentru elaborarea şi organizarea unor seminare eficiente în domeniul reformei şi practicii legislative, ţinînd cont de stilurile şi necesităţile de cunoaştere ale judecătorilor şi procurorilor. Evenimentul face parte din cadrul „Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene privind susţinerea democraţiei în Moldova” şi se va desfăşura pe parcursul a cinci zile consecutive.

10.05.2011

Timp de o zi la Institutul Naţional al Justiţiei s-a desfăşurat seminarul cu genericul „Implementarea Legii cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie” organizat de INJ în colaborare cu Misiunea OSCE în Moldova, cu participarea judecătorilor, procurorilor, colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

10.05.2011

La 4-6 mai curent la Institutul Național al Justiției s-a desfășurat cursul se instruire în vederea specializării procurorilor în domeniul justiției pentru copii, organizat de INJ în parteneriat cu UNICEF, cu suportul financiar al Ambasadei Suediei. Scopul organizării acestei instruiri este determinat de asigurarea respectării drepturilor copilului prin consolidarea capacităților de protecție a procurorilor în interesul superior al copilului în contact cu sistemul de justiție.

29.04.2011

În perspectiva alegerilor electorale locale, instruirea formatorilor şi continuă a judecătorilor în acest domeniu este prerogativa Institutului Naţional al Justiţiei, luîndu-se în consideraţie aportul considerabil al instanţelor de judecată în vederea examinării şi soluţionării litigiilor electorale, confirmării legalităţii alegerilor electorale drept unul dintre mijloacele principale de asigurare a drepturilor exclusiv politice de a alege şi de a fi ales. Examinarea litigiilor electorale este o parte indispensabilă a procesului electoral, iar orice instruire în acest domeniu constituie o posibilitate de a pătrunde cît mai adînc în cadrul legal ce ţine de soluţionarea acestor categorii de litigii.

21.04.2011

Aceasta este tematica „mesei rotunde” organizată astăzi de Institutul Naţional al Justiţiei cu participarea judecătorilor şi preşedinţilor din instanţe de diferit nivel. În cuvîntul de deschidere, doamna Anastasia Pascari, Directorul executiv al Institutului Naţional al Justiţiei, a ţinut să aprecieze importanţa acestui eveniment în raport cu problemele existente în activitatea de zi de zi a judecătorilor din sistemul judecătoresc, îndemnînd la discuţii concrete cu propuneri relevante.