Evenimente

25.01.2013

Vineri, 25 ianuarie, la INJ s-a desfășurat ședința de totalizare a rezultatelor stagiului de practică al audienților la instruirea inițială din promoția a cincea, care vor absolvi studiile în primăvara curentă.

24.01.2013

La Institutul Naţional al Justiţiei au loc întruniri cu reprezentanţii organizaţiilor donatoare pentru coordonarea activităţilor programate în cadrul instruirii continue pe parcursul anului curent. Anume acest scop l-a urmărit vizita de miercuri, 23 ianuarie, la INJ a Eugeniei Benigni, consilier şi manager de program la Misiunea OSCE în Moldova. OSCE deseori îşi oferă susţinere pentru instruirea continuă a judecătorilor şi procurorilor în domenii ca violenţa în familie şi traficul de fiinţe umane. S-a convenit de a organiza câteva seminare la temă, menţionându-se că impactul lor va fi mult mai mare, dacă ele vor avea loc în diferite zone ale republicii – centru, sud şi nord, dar mai ales la Comrat, ca centru al UTA Gagauz-Yeri.

23.01.2013

În condiţiile Legii cu privire la executorii judecătoreşti, Uniunea Naţională a Executorilorşi Institutul Naţional al Justiţiei urmează să organizeze cursuri de instruire atât pentru executorii investiţi în funcţie, cât şi pentru acei stagiari. Ieri, la INJ s-a desfăşurat seminarul „Procedura de executare, aspecte generale. Statutul executorului judecătoresc”, organizat primii 28 de executori judecătoreşti stagiari a căror stagiere a finisat în decembrie trecut. Tradiţional, termenul de stagiere este minimum de un an de zile.

22.01.2013

Instruirea mediatorilor a fost subiectul discuţiilor care au avut loc azi la Institutul Naţional al Justiţiei, cu participarea lui Rase Howell, manager de proiect la Center for Effective Dispute Resolution (Centrul de soluţionare eficientă a litigiilor) din Londra, care a fost însoţit de către Veronica Brădăuţanu, reprezentantul ACI Parteners Moldova. Center for Effective Dispute Resolution este cel mai mare prestator de servicii de mediere din lume, cu reprezentanţe în Hong Kong, Doha şi Dublin.

18.01.2013

Joi, 17 ianuarie, la Institutul Naţional al Justiţiei s-a aflat într-o vizită de lucru Excelenţa Sa Matthias Meyer, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova. Această a doua vizită a noului şef al corpului diplomatic german la Chişinău a fost rezultatul promisiunii, făcute la 13 septembrie trecut, că degrabă va reveni să asculte propuneri concrete de colaborare pentru anul curent. Germania susţine reforma în sectorul justiţiei din Republica Moldova şi o face, în special, prin intermediul Fundaţiei pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ).