Evenimente

16.03.2011

Aceasta este tematica „mesei rotunde” desfăşurată la 15 martie curent în incinta Institutului Naţional al Justiţiei, organizată de INJ în colaborare cu Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (Fundaţia IRZ) pe marginea elaborării unui Cod administrativ în Republica Moldova.

15.03.2011

A avut loc şedinţa Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei, în cadrul căreia s-au pus în discuţie mai multe chestiuni importante. Prima în ordinea de zi a figurat chestiunea privind aprobarea componenţei Comisiilor pentru examenele de absolvire a cursurilor de formare iniţială a candidaţilor la funcţia de judecător şi la funcţia de procuror.

12.03.2011

Timp de două zile, în incinta INJ şi-a desfăşurat lucrările seminarul-cascadă „Standardele CEDO şi CPT pentru combaterea maltratării şi impunităţii” şi „Utilizarea unor alternative la detenţia preventivă şi închisoare”, organizate în cadrul Programului Comun al Uniunii Europene şi Consiliul Europei în Moldova privind Susţinerea Democraţiei în Republica Moldova în colaborare cu INJ.

04.03.2011

Femeia – minunată creaţie divină!

04.03.2011

În perioada 28 februarie - 4 martie curent în incinta Institutului Naţional al Justiţiei şi-a desfăşurat lucrările seminarul „Planificarea bugetară în instanţele de judecată. Metodologia de planificare a cheltuielilor operaţionale şi capitale”. Evenimentul este destinat contabililor de la instanţele de judecată, fiind organizat de INJ în colaborare cu ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Programul de Asistenţă Rapidă pentru Buna Guvernare, luîndu-se în consideraţie situaţia actuală cu care se confruntă instanţele de judecată în vederea planificării bugetului şi stabilirea unor noi tehnici de planificare al acestuia.