Evenimente

13.07.2023

Joi, 13 iulie 2023, la Institutul Național al Justiției a fost prezentat Proiectul de reformă a justiției și combatere a corupției (JARA) care va sprijini, prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), eforturile Guvernului Republicii Moldova de a implementa și de a promova angajamentele sale de combatere a corupției.

12.07.2023

Echipa Institutului Național al Justiției din Republica Moldova, formată din candidați la funcțiile de judecător și de procuror, a obținut Premiul special al juriului „Luptători pentru integritate judiciară în Moldova” și „Premiul de onoare al publicului” la prestigiosul concurs THEMIS al Rețelei Europene de Formare Judiciară (EJTN). Competiția a avut loc în perioada 4-7 iulie 2023, la Cracovia, în cadrul Școlii Naționale a Judecătorilor și Procurorilor din Republica Polonă (ȘNJPP).

11.07.2023

Timp de două zile, pe 6 și 7 iulie 2023, s-a desfășurat Conferința anuală a Programului european privind educația în domeniul drepturilor omului pentru profesioniștii din domeniul juridic (HELP). Conferința a avut loc la Strasbourg și a fost organizată sub auspiciile Președinției Letone a Cabinetului de Miniștri ai Consiliului Europei.

10.07.2023

Săptămâna Consiliului Europei în Republica Moldova a demarat prin vernisarea unei expoziții de desene în aer liber organizată de Proiectul CoE „Consolidarea protecției drepturilor omului pentru refugiați și migranți în Republica Moldova” și Institutul Național al Justiției. Evenimentul a avut loc luni, 10 iulie 2023, în Scuarul Consiliului Europei din capitală pentru a marca cei 28 de ani de la aderarea țării noastre la Consiliul Europei.

06.07.2023

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 a început cel de-al doilea val de deportări din Basarabia, denumită „operațiunea IUG (SUD)”.
Vă invităm să faceți cunoștință cu istoria unor magistrați basarabeni supuși represiunilor politice.
Materialele sunt elaborate de Asociația Promo-LEX în cooperare cu Universitatea de Stat din Moldova, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Justiţiei, Dr. Mihai Tașcă.