Conferința națională „Implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova – retrospectivă și perspective de viitor”

29. 11. 2024

Miercuri, 27 noiembrie 2024, a avut loc conferința națională „Implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova – retrospectivă și perspective de viitor”. Organizat de Oficiul Consiliului Europei la Chișinău și Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie, evenimentul a urmărit evaluarea progreselor și a provocărilor întâmpinate în aplicarea Convenției, precum și discutarea unor strategii pentru consolidarea răspunsului la violența împotriva femeilor în țara noastră.

Prezentă la eveniment, șefa Direcției instruire și cercetare a Institutului Național al Justiției, Ecaterina Popa, a avut o intervenție în cadrul panelului „Prevenire – să contribuim la construirea unei societăți fără violență împotriva femeilor”. Dumneaei s-a referit prioritar la modificarea programelor de formare și crearea unor instrumente didactice moderne pentru o înțelegere profundă a principiilor și a normelor prevăzute de Convenția de la Istanbul. Astfel, au fost adaptate la ordinea juridică internă și lansate două e-cursuri prestate pe platforma HELP a Consiliului Europei („Accesul femeilor la justiție” și „Violența împotriva femeilor și violența domestică”), instituționalizată curricula dedicată prevenirii și combaterii violenței de gen, iar planurile de instruire inițială și continuă au integrat module tematice. În parteneriat cu Centrul de Drept al Femeilor au fost produse trei materiale video utilizate în timpul sesiunilor de formare. Totodată, trei generații de mentori – formatori INJ – au beneficiat de Programul de mentorat al Consiliului Europei pentru profesioniștii din domeniul juridic. De asemenea, au fost organizate mai multe activități de informare și sensibilizare a tinerei generații, printre care concursul republican de arte plastice „Generația Egalității”, lecții publice, precum și implicarea în campania „16 zile de activism împotriva violenței de gen”.

Conferința națională s-a desfășurat în cadrul proiectului Consiliului Europei „Sprijin în implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova” și a marcat încheierea primei faze a acestuia.