Eveniment de închidere a cursului-pilot HELP „Urmărirea penală și CEDO”

14. 09. 2017

Pe 14 septembrie, în incinta Institutului Național al Justiției (INJ) a avut loc evenimentul de închidere a cursului de instruire la distanță „Urmărirea penală și Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, organizat de către INJ în cooperare cu Programul European pentru Formarea Juriștilor în Domeniul Drepturilor Omului (Programul HELP).

Cursul a fost lansat la 26 aprilie curent în cadrul Proiectului Consiliului Europei „Susținerea reformei justiției penale în Republica Moldova”, grație suportului financiar al Guvernului Danemarcei. Judecătorii, procurorii și avocații moldoveni au avut ocazia să-l testeze primii, înaintea colegilor lor din Europa.

La eveniment au participat Diana Scobioală, Directorul INJ, Margarita Galstyan, manager de proiect, tutorii naționali ai Programului HELP – Alexandra Nica, șefa Direcției instruire și cercetare, și Boris Talpă, șef al Centrului de informații juridice de la INJ, cursanți și reprezentanți ai Oficiului de la Chișinău al Consiliului Europei.

Pe lângă totaluri, au fost discutate procesul de implementare și subiecte de interes pentru cursanți, inclusiv perspectivele de realizare a unor noi instruiri la distanță.

De asemenea, participanții și-au împărtășit impresiile despre cursul pe care l-au promovat și despre utilitatea acestuia în activitatea lor profesională. Cei 22 de judecători, procurori, avocați care asigură asistența juridică garantată de stat și reprezentați ai Direcției Generale Agent Guvernamental din cadrul Ministerului Justiției  au fost certificați în comun de CoE și INJ.

Programul de instruire electronică în domeniul urmăririi penale, cu o durată de 24 de ore academice, s-a desfășurat pe Platforma de instruire la distanță HELP, în perioada 26.04.2017 – 18.06.2017. Participanții au parcurs șase capitole – Ancheta sub acoperire, Percheziție, Detenție, Tratament în detenție, Proces echitabil, Ancheta efectivă –, prezentări, teste de evaluare a cunoștințelor, scenarii și exerciții de reflexie.