
Academia de Drept European (ERA) organizează seminarul „EU Litigation for Agents in Practice”, dedicat profesioniștilor din domeniul juridic care acționează în numele statelor membre și al instituțiilor Uniunii Europene în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Grefei Tribunalului Uniunii Europene. Sesiunea de formare va avea loc la Trier, Germania, în perioada 12–13 februarie 2026.
Seminarul oferă funcționarilor publici și practicienilor juridici instruire aplicată privind diverse aspecte ale procedurilor judiciare în fața instanțelor Uniunii Europene, cu accent pe bune practici, eficientizarea prezentărilor orale și evitarea erorilor procedurale. Participanții vor primi recomandări utile de la traducători și interpreți cu experiență in activitatea Curții și vor avea oportunitatea de a aplica cunoștințele dobândite prin exerciții practice.
Evenimentul va reuni vorbitori de înalt nivel din cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Grefei Tribunalului Uniunii Europene și Parlamentului European.
Participanților li se va elibera un certificat de participare, cu indicarea numărului de ore de instruire efectuate.
Mai multe informații și formularul de înscriere sunt disponibile AICI.
